Procesul de susținere este un alt punct de anxietate majoră. Mulți îl văd ca un interogatoriu. Eu îl văd mai degrabă ca o conversație. Da, o conversație inegală, în care tu deții toate cunoștințele, iar comisia încearcă să înțeleagă profunzimea și limitele acestor cunoștințe. Cea mai bună susținere la care am asistat a fost a unui student care, în loc să recite un text memorat, a vorbit despre călătoria sa. A vorbit despre ce l-a surprins, unde a greșit inițial și cum a corectat cursul, ce întrebări i-au rămas deschise. A transformat prezentarea într-o poveste. Iar comisia, în loc să-l atace cu întrebări dificile, a intrat cu el în joc, a devenit interesată de povestea lui. A fost un dialog, nu un monolog urmat de un atac.
În spatele tuturor acestor detalii practice, se ascunde o călătorie personală profundă. Scrierea unei lucrări academice de final este un proces de autodecoperire. Te obligă să-ți organizezi gândurile, să-ți confrunti limitele, să-ți aperi ideile cu argumente și să înveți să prezinți ceva complex într-un mod coerent. Acestea nu sunt doar competențe academice. Sunt competențe de viață. Indiferent ce vei face după ce vei primi diploma, această experiență îți va lăsa o amprentă durabilă asupra modului în care gândești, închinești și comunici.
Așadar, când cauți păreri, recenzii sau feedback pentru lucrarea ta, nu cauți doar o validare sau o listă de corecturi. Cauți un partener de discuție pentru această călătorie. Cauți pe cineva care să te ajute să vezi ceea ce tu, din interiorul procesului, nu poți să vezi. Cauți o confirmare că ești pe drumul cel bun sau, dimpotrivă, un semnal de alarmă care te poate determina să corectezi direcția în timp util.
Există o frumusețe particulară în acest efort solitar, dar și profund conectat. Este munca ta, sudorile tale, nopțile tale. Dar poate beneficia de o privire care a mai străbătut cărări similare. Nu pentru a-ți spune drumul, ci pentru a-ți arăta harta și a-ți puncta potențialele capcane. În cele din urmă, cea mai importantă recenzie va rămâne întotdeauna a ta, cea interioară. Sentimentul acela că ai dat tot ce ai putut, că ai învățat ceva esențial despre tine și despre domeniul tău, și că ai lăsat, într-un colțișor al cunoașterii umane, o mică amprentă personală. Restul sunt detalii.
