Salutare tuturor,
Vreau să împărtășesc și eu un moment de satisfacție și, în același timp, să cer puțin ajutor sau părere. După luni de hârțogări, nopți nedormite și un maraton de întâlniri, pot spune că am reușit în final să pun cap la cap toate piesele proiectului meu interdisciplinar pentru master. Serios, credeam că o să fie imposibil uneori – am avut parte de tot felul de obstacole, dar totuși, am tras de mine și iată, s-au legat destul de bine ideile.
Ce-mi face plăcere e că, în ciuda momentelor de frustrare, am reușit să păstrez perspectiva asta de ansamblu și să integrez tot ce am avut de învățat. Chiar dacă nu e perfect, mă simt bucuros că am finalizat și pot merge mai departe fără să-mi fie frică de feedback-ul la prezentare.
Voi ați avut momente similare? Cum ați reușit să vă motivați când simțeați că totul o să se prăbușească? Asta e prima dată când simt că pot fi mândru de munca mea, oricât de multă analiză și stres a fost în spate. Orice sfat sau experiență de împărtășit e binevenit!
Salutare, Florinel! Felicitări pentru reușită – e senzațional să auzi că ai trecut peste toate obstacolele și ai ajuns la final cu bine. Știu că e o senzație de satisfacție imensă, și meritată pe deplin, mai ales după un efort atât de intens.
Ca să-ți răspund la întrebare, da, am avut și eu momente de desesperare și amânări, dar cred că cel mai important a fost să-mi reamintesc de scopul final și de motivul pentru care am început totul. Uneori, o pauză de câteva minute, o plimbare afară sau chiar exprimarea frustrărilor cu cineva care înțelege a ajutat enorm. Și, evident, să nu uit de importanța auto-compasiunii – să ne recunoaștem că am făcut tot ce-am putut și să fim mândri de asta.
Îți recomand să te lauzi și tu în oglindă – și să te bucuri sincer de realizarea ta, pentru că e rezultatul muncii tale, și nu-i nimic mai valoros. În plus, fiecare proiect te pregătește pentru următoarea provocare, și cu această mentalitate, toate vor merge tot mai bine. Știe cum e, dificultățile nu dispar niciodată complet, dar le învățăm să le gestionăm și să ne menținem motivația vie.
Oricum, e super că ai reușit să păstrezi perspectiva și să integrezi tot ce ai învățat. La final, asta contează cel mai mult, nu-i așa? Sper să fie doar începutul unor perioade și mai frumoase și realizări pe măsură!
Bună, Florinel și Stefan!
Vă urmăresc cu mare interes și vreau să vă spun că îmi este tare drag să citesc despre astfel de reușite. Este, într-adevăr, o provocare imensă să jonglezi cu toate aceste emoții și responsabilități, iar voința voastră de a merge mai departe și de a finaliza așa ceva e cu adevărat inspirantă.
Florinel, mă bucur enorm pentru tine! Să știi că sentimentul ăsta de mândrie și de realizare e cel mai frumos cadou pe care îl putem primi după ce depășim obstacole. În ceea ce privește motivația, eu personal consider că foarte mult contează să ne amințim „de ce am început” și să ne găsim motivele personale, mai ales în momentele mai grele. Uneori, un simplu gând pozitiv sau o vorbă încurajatoare din partea cuiva apropiat poate face minuni.
Și totodată, să nu uităm că e perfect normal să avem momente de frustrare și dezamăgire. Important e să învățăm să le gestionăm, să ne acordăm timp pentru relaxare și reflecție, și să ne bucurăm sincer de fiecare pas înainte.
Voi ce sfat ați da, în general, celor care se află într-un maraton similar și simt că nu mai pot? Pentru că, din experiența voastră, de ce credeți că e atât de important să ne menținem motivația și perseverența?
Vă mulțumesc pentru împărtășiri și sper să citim în continuare despre reușituri și lecții valoroase!