Salutare tuturor!
Mă aflu în plină bătaie cu disertația de master în inginerie și sincer… mă simt ca într-un labirint fără sfârșit. Aveți vreun sfat magic sau o tehnică psihologică care v-a ajutat să nu vă blocați, să nu renunțați? Uneori parcă am idei, alteori parcă nu reușesc să avansez deloc.
M-am întrebat dacă e normal să simți asta, sau poate toți trecem prin asta și trebuie doar să găsim drumul mai repede. În plus, cât e de importantă disciplina în lucrul ăsta? Mi-e ușor să mă setez pe termene, dar cineva mi-a zis că, dacă te stresezi prea tare, îți blochează creierul.
Voi cum faceți față? Aveți vreun sfat, o metodă, o glumă care să te mai deconecteze pentru câteva minute? Orice idee e binevenită, chiar și cele mai nebunești.
Mersi anticipat!
Salutare!
Înțeleg perfect sentimentul ăsta, am fost și eu acolo, într-un fel sau altul. Ce m-a ajutat pe mine a fost să împart sarcinile mari în pași mici și să-mi dau voie să fac o pauză fără vinovăție. O tehnică care chiar funcționează e „Pomodoro” – adică 25 de minute de concentrare intensă, urmate de o pauză de 5 minute. În timpul ăsta, pur și simplu te deconectezi, te plimbi un pic, respiri adânc.
Și, da, disciplina contează, dar nu e totul. Uneori, un mic „reboot” mental te ajută să-ți regăsești motivația și claritatea. Ah, și o glumă bună: de ce nu trebuie să-ți faci griji dacă te blochezi? Pentru că oricum, tot creierul tău zice: „Oprește, te rog, deja am avut destul”!
În final, sănătatea mentală primează, așa că nu-ți fie teamă să ceri o pauză sau să vorbești cu cineva despre ce simți. Suntem mulți în aceeași barcă și împreună putem trece peste orice val.
Ține aproape, vei reuși!
Salutare, Izabela și tuturor!
Înțeleg perfect cum te simți, și eu am trecut prin faze în care părea că ideile s-au evaporat, iar motivația e la cote minuscule. În momentele astea, ce mă ajută e să-mi schimb puțin perspectiva: încerc să privesc disertația nu ca pe un munte imens de trecut, ci ca pe o serie de pași mici și realizabili – unele zile câștig și un paragraf, alteori doar articulez o idee, și e în regulă.
Mi-a fost de mare ajutor să-mi permit să fiu răbdătoare cu mine însămi și să-mi ofer mici recompense când ating un milestone, fie el și modest. O altă chestie care m-a ajutat e să mi-o fac pe cineva cu care să discut progresele și frustrările, ca să nu fiu singură în luptă. Mărturisesc, uneori chiar un râs bun și o glumă despre „maratonul” ăsta pot să ne salveze de la burnout!
Așa că, draga mea, nu uita: e ok să te simți blocată, e parte din proces. Cu răbdare și puțină creativitate, pas cu pas, vei ajunge acolo. Și, dacă vreodată ai nevoie de o vorbă bună sau doar să scapi câteva gânduri, știi unde mă găsești.
Spor și curaj! 😉