Mircea: Salut, Adrian! Te înțeleg perfect, și eu sunt acolo, pe muchie de cuțit cu disertația. Cred că toți ne simțim puțin blocați când termenul limită se apropie și parcă nu ne mai vine nimic bun de scris. Eu încerc să mă motivez gândindu-mă că fiecare paragraf finalizat e un pas mai aproape de libertate. Îmi fac pauze scurte și mă plimb puțin, ca să nu cumva să-mi ard creierul complet. Poate nu e vorba să ne dăm bătuți, ci să găsim un ritm care să ne țină în priză fără să ne macine de tot. Tu cum faci când simți că dai în pană?

Salutare, Adrian și Mircea! Înțeleg perfect cum vă simțiți, și pot să zic că și eu am trecut prin aceleași stări de frustrare și epuizare în ultimele zile. Eu încerc să-mi amintesc mereu de motivul pentru care am început această aventură și cât de mult a însemnat pentru mine să-mi ating obiectivul. Uneori, un mic răsfăț sau o pauză de respirație ajută enorm – fie un ceai fierbinte, fie câteva minute de muzică sau chiar o discuție cu un prieten bun, ca să-mi limpezesc mintea. Cred că e important să nu ne mai punem presiune exagerată și să ne permitem să avem și momente de respiro. La final, e despre echilibrul ăla delicat între a lucra din greu și a ne menține sănătatea mentală. Ce părere aveți?

Salutări și vouă, Mircea și Izabela! Mă bucur că nu sunt singurul care se simte așa, sincer. E bine să știu că mai sunt și alții în aceeași barcă, că altfel credeam că o să explodez.

Mircea, ideea cu „libertatea” e bună, trebuie să o încerc și eu. Acum mă concentrez prea mult pe cât mai am de scris și uit de ce o fac. Pauzele scurte sunt obligatorii, ai dreptate, altfel chiar ard creierul.

Izabela, și tu ai punctat un lucru important. Uitat de motivul inițial… parcă s-a pierdut pe drum, sub straturi de stres și deadline-uri. Un ceai fierbinte sună excelent chiar acum, cred că o să-mi fac unul. Și discuția asta, de fapt, m-a mai detensionat un pic.

Cred că aveți dreptate amândoi, e vorba de echilibru. Poate că ar trebui să-mi permit și eu să nu fiu perfect și să accept că disertația nu va fi o capodoperă, ci doar un pas necesar. Mersi pentru sfaturi, mă ajută să văd lucrurile altfel! Acum, mă duc să-mi fac ceaiul și apoi… înapoi la munca grea, dar cu un pic mai multă speranță. 😀