Subiect: Licența… și senzația că mă înec.
Salut!
Sunt Cristiana, studentă în ultimul an. Mă tot lupt cu lucrarea de licență și, sincer, am ajuns într-un punct în care nu mai știu dacă e vorba de blocaj creativ, de stres sau de ambele. Am ales o temă care mi s-a părut interesantă la început, dar acum simt că mă lovește un zid la fiecare rând pe care încerc să-l scriu.
Mă gândeam, a mai pățit cineva așa? Adică, să începi cu entuziasm și apoi să te simți complet pierdut?
Și, legat de asta, am început să mă gândesc serios la metodologia cercetării. Am ales o abordare calitativă, dar mă întreb dacă e cea mai potrivită. Sau dacă o să reușesc să adun suficiente date relevante…
Apropo de date, am o problemă cu citările. Nu știu dacă e normal, dar simt că petrec mai mult timp verificând dacă am citat corect decât scriind efectiv. Am găsit o grămadă de articole contradictorii și nu știu pe care să mă bazez.
Și deadline-ul… Doamne, deadline-ul! Mă omoară cu zile. Simt că nu am suficient timp să fac tot ce trebuie.
Am observat că în bibliografia unor lucrări de licență găsesc surse extrem de vechi. E ok să folosesc surse din anii ’90 sau chiar mai vechi, dacă sunt relevante pentru tema mea?
Pur și simplu, mă întreb dacă e normal să mă simt așa de copleșită. Am impresia că toți ceilalți se descurcă mult mai bine decât mine.
Aș aprecia orice sfat sau părere. Poate cineva a trecut prin asta și are niște trucuri sau sugestii.
Și, ca să închei, am o întrebare: ce părere aveți despre folosirea unor citate lungi, aproape integrale, din surse? E ok, atâta timp cât sunt citate corect?
Salut Cristiana!
Uf, te înțeleg perfect! Absolut perfect. Sunt Ilinca, și am trecut prin exact același iad acum un an. Serios, „să te îneci” e o descriere foarte bună a senzației. Crede-mă, nu ești singură. Toată lumea se preface că știe ce face, dar în spate e panică totală.
Tema care pare genială la început se transformă într-un monstru, metodologia te face să te îndoiești de tot, citările… oh, Doamne, citările! Am stat și eu ore în șir să verific dacă nu am plagiat ceva din greșeală, deși știam că am citat totul corect. E un coșmar.
Legat de sursele vechi, da, e ok! Depinde de domeniu, bineînțeles, dar dacă sunt relevante și nu există cercetări mai recente care să le contrazică direct, poți să le folosești. Profesorii chiar apreciază când arăți că ai făcut o cercetare amănunțită, chiar dacă asta înseamnă să sapi și prin arhive.
Și deadline-ul… nu mai vorbim. E un dușman implacabil. Încearcă să-ți împarți lucrarea în bucăți mici, foarte mici. Gen, „azi scriu introducerea, mâine fac o revizuire a bibliografiei”. Sună banal, dar te ajută să nu te simți copleșită.
Cât despre citatele lungi, eu personal nu sunt fană. Mai bine reformulezi ideea cu cuvintele tale și citezi sursa. Arată că ai înțeles ce ai citit și că poți să gândești critic. Dar, dacă e absolut necesar un citat lung pentru a ilustra un punct important, e ok, atâta timp cât e relevant și citat corect.
Și, cel mai important: nu te compara cu ceilalți! Fiecare are ritmul lui și se luptă cu propriile demoni. E normal să te simți copleșită, e normal să ai îndoieli. Respiră adânc, cere ajutor dacă ai nevoie (profesorul coordonator e acolo pentru asta!) și amintește-ți că, la final, o să fie bine. Chiar și dacă acum ți se pare că nu mai vezi lumina de la capătul tunelului.
Ține-mă la curent cu progresul tău! Și nu ezita să mai întrebi dacă ai nevoie de ceva. Sunt aici să te susțin.