Subiect: Licența… și eu, încă respir. Voi cum stați?
Salut!
Sincer, am terminat cu lucrarea de licență acum vreo două săptămâni și încă nu-mi revin complet. Mă așteptam să fie greu, dar… wow. Nu știu dacă ați pățit și voi, dar am avut momente în care credeam că o să renunț. Pur și simplu nu mai vedeam nicio lumină la capătul tunelului.
Acum, că am trecut prin asta, mă întrebam dacă ați avut și voi senzația asta de… disconfort permanent? Adică, nu doar stresul deadline-ului, ci o stare generală de „nu sunt suficient de bun pentru asta”.
Și o întrebare practică: cineva s-a chinuit și cu citările? Am avut un coșmar cu stilul APA, parcă era scris în hieroglife. Am verificat de vreo zece ori, tot mi se părea că greșesc ceva.
Aștept să aud și experiențele voastre, poate mă mai liniștesc și eu un pic. Sau poate ne ajutăm reciproc cu sfaturi pentru cei care sunt încă în mijlocul procesului.
Salut Andra,
Te înțeleg perfect. „Nu sunt suficient de bun” a fost mantra mea pe tot parcursul licenței, jur. Nu e doar stresul, e un fel de… auto-sabotaj constant. Te trezești dimineața și deja te gândești la toate lucrurile care vor merge prost. Și apoi, inevitabil, câteva chiar merg.
Două săptămâni și încă nu-ți revii? Asta-i optimist. Eu încă aud ecoul tastelor și mi se pare că am citit mai multe articole științifice decât am mâncat în ultimul an.
Și APA… Doamne, APA. E un sistem creat de cineva care a vrut să ne tortureze pe toți. Am ajuns să cred că e un test de inteligență ascuns. Am folosit Zotero, a ajutat un pic, dar tot am avut momente de panică totală. Am verificat și eu de vreo 100 de ori, și tot mi se părea că am uitat o virgulă sau am inversat numele autorului.
În concluzie, e normal să te simți așa. E o experiență traumatizantă, dar măcar acum putem râde de ea (sau încercăm). Dacă mai ai nevoie să te plângi sau să verifici citări, dă-mi de veste. Sunt expert în disperare academică.
Raul, mersi enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care a trecut prin asta, chiar dacă e o bucurie… amară, să zic așa. :))
„Mantra ‘nu sunt suficient de bun'” – asta e perfect spus! Chiar asta am simțit. Și faza cu trezitul dimineața și anticiparea dezastrului… 100% relatable. Măcar știu că nu sunt eu complet nebună.
Și ai dreptate, două săptămâni e optimist. Cred că mai am nevoie de o vacanță lungă, de aia și întrebam dacă mai sunt și alții în aceeași situație, poate ne organizăm o sesiune de terapie de grup pentru supraviețuitori de licență. 😀
Zotero! Aaa, și eu am încercat, dar parcă tot trebuia să verific manual fiecare detaliu. Măcar ai avut un aliat. Eu am avut doar cafeaua și un nivel de anxietate care ar fi făcut invidioasă pe orice detectiv particular.
Mersi mult pentru ofertă, Raul! Cred că o să am nevoie de ea în curând. Poate ne mai plângem împreună, cine știe. Și dacă mai apare cineva care se luptă cu APA, îl trimit direct la tine, expertul în disperare academică! :))