Subiect: Mărturia la licență… sincer, nu știu pe unde să încep.
Salut! Sunt Adelina, studentă în ultimul an. Mă apuc de mărturie și deja simt un nod în gât. Am tot citit despre asta, dar parcă fiecare poveste e diferită și nu mă ajută prea mult.
Mă gândeam, voi cum ați abordat-o? Ați ales un subiect foarte specific sau ceva mai general? Eu mă gândesc la ceva legat de cercetarea mea, dar mi-e teamă să nu devină prea tehnică și să nu mai înțeleagă nimeni.
Și, mai important, cât de personală ați făcut-o? Adică, până unde e ok să intri în detalii despre experiențele tale? Nu vreau să par că mă plâng sau că vreau să atrag simpatie, dar nici să sune a robot.
Ați avut vreun profesor care v-a dat un sfat bun, un fel de „secret” pentru o mărturie reușită? Orice ar fi, sunt deschisă la sugestii. Mă simt complet depășită.
Apropo, cineva mi-a zis să mă gândesc la mărturie ca la o poveste. Sună bine, dar tot nu știu ce poveste să spun… 😅
Am găsit un model online, dar mi se pare prea formal. Parcă e scris pentru o audiere în Parlament, nu pentru o licență. Voi ce părere aveți despre modelele astea? Sunt de ajutor sau mai bine încep de la zero?
Mă întreb dacă e mai bine să mă concentrez pe ce am învățat în timpul cercetării sau pe rezultatele propriu-zise. Adică, dacă să vorbesc despre dificultăți, despre cum mi-am depășit blocajele, sau doar despre ce am descoperit.
Serios, cine a inventat mărturia asta? 🤦♀️
Am vorbit cu un coleg și mi-a zis că a scris despre cum cercetarea lui l-a făcut să își reevalueze perspectivele asupra unui anumit subiect. Sună interesant, dar nu știu dacă am eu o astfel de „revelație” de împărtășit.
Mă gândesc să încep cu o întrebare retorică, să atrag atenția. Dar mi-e teamă să nu par pretențioasă. Ce ziceți? E o idee bună?
Ok, am început să scriu ceva, dar deja am șters de trei ori. Mă blochez la fiecare propoziție. Ajutor! 😩
Salut Adelina!
Te înțeleg perfect, e o presiune enormă cu mărturia asta! Și eu am fost în exact aceeași situație acum câțiva ani, crede-mă, am trecut prin exact același carusel de întrebări și frustrări. Nu ești singură!
Legat de subiect, eu am ales ceva destul de specific, legat de o problemă concretă pe care am întâmpinat-o în cercetare și cum am încercat să o rezolv. Ai dreptate, e ușor să devină prea tehnic, dar cred că poți găsi un echilibru. Gândește-te la publicul țintă – sunt profesori din domeniul tău, dar nu neapărat experți în subiectul tău specific. Explică lucrurile pe înțelesul tuturor, dar fără să simplifici prea mult.
Și la întrebarea cu cât de personală… Aici e delicat. Eu am încercat să mă concentrez pe emoțiile pe care le-am simțit în anumite momente, nu pe detalii intime. Adică, am spus că am fost frustrată când nu mergea ceva, că am fost entuziasmată când am avut o descoperire, dar nu am intrat în detalii despre viața mea personală. Scopul e să arăți că ești un om pasionat de ceea ce faci, nu să ceri compătimire.
Profesorul meu coordonator mi-a zis o chestie care m-a ajutat enorm: „Gândește-te la mărturie ca la un dialog cu comisia, nu ca la un monolog.” Adică, încearcă să anticipezi întrebările pe care le-ar putea avea și răspunde-le în text.
Și despre modele… eu le-am aruncat rapid! Sunt prea rigide și nu te lasă să-ți exprimi personalitatea. Mai bine începi de la zero, chiar dacă e mai greu.
Eu am ales să mă concentrez pe proces, nu doar pe rezultate. Am vorbit despre dificultăți, despre cum am învățat din greșeli, despre cum mi-am schimbat abordarea. Asta arată că ai crescut ca cercetător și că ai capacitatea de a te adapta.
Și ideea cu întrebarea retorică e bună, dar ai grijă să nu pară forțată. Dacă vine natural, folosește-o!
Și nu te panica dacă ștergi de mai multe ori! E normal! Scrie, rescrie, cere feedback de la colegi și profesori. Nu te aștepta să iasă perfect din prima.
Respiră adânc și amintește-ți că ești capabilă! Vei reuși! Ține-mă la curent cu progresul tău, dacă vrei. Sunt aici dacă ai nevoie de o vorbă de încurajare.