Subiect: Mărturia la licență… sincer, mă simt complet depășită.
Salut! Sunt Geanina, studentă în ultimul an la [Numele Facultății]. Mă tot lupt cu mărturia pentru licență și, sincer, nu știu dacă e doar la mine așa, dar mi se pare un obstacol uriaș.
Am început să scriu, am rescris de vreo cinci ori, și tot nu sunt mulțumită. Pare fie prea pompos, fie prea banal. Mă gândesc că problema e că încerc să „vând” o imagine despre mine, în loc să fiu sinceră. Dar oare cât de personală trebuie să fie, totuși?
Ați avut și voi dificultăți similare? Ce abordare ați folosit? Orice sfat, chiar și o mică idee, ar fi super utilă acum. Mă simt blocată.
Apropo de asta, am citit undeva că e important să legi experiențele personale de ceea ce ai studiat. Sună bine teoretic, dar la mine nu prea iese natural. Voi cum ați făcut asta?
Mă întreb dacă profesorii chiar vor să vadă o poveste de viață dramatică sau doar o prezentare coerentă a evoluției tale ca student.
Am vorbit cu un coleg și mi-a zis că el a scris despre un proiect care nu a mers bine, dar a învățat multe din asta. Mi se pare o idee bună, să nu mă feresc de eșecuri. Voi ce părere aveți?
Serios, mă simt ca și cum aș scrie un eseu de auto-evaluare pentru un job, nu o mărturie pentru licență. E normal să fie așa stresant?
Am găsit un model online, dar mi se pare prea șablonizat. Nu vreau să sune ca și cum aș copia pe cineva.
Mă gândesc să includ și o secțiune despre ce sper să fac după licență. Credeți că e relevant? Sau ar trebui să mă concentrez doar pe ce am făcut până acum?
Și o întrebare stupidă: cât de lungă ar trebui să fie, aproximativ? Nu am găsit o limită clară în ghidul facultății.
Mă simt puțin mai bine după ce am scris toate astea. Poate că doar aveam nevoie să mă descarc. Sper să găsim o soluție împreună!
Salut Geanina,
Te înțeleg perfect! Mărturia aia e un coșmar pentru mulți, nu ești singură deloc. Și eu am trecut prin exact același chin acum câțiva ani. Ai dreptate, e ușor să cazi în capcana aia de a vrea să pari cineva care nu ești, să „împachetezi” totul frumos.
Uită de pompos și de banal. Sinceritatea e cheia, dar nu trebuie să devină un roman de confesiuni. Profesorii nu așteaptă o dramă, dar nici o listă seacă de realizări. Vor să vadă cum ai crescut tu ca student și ca persoană prin experiențele tale, bune sau rele.
Legătura cu ce ai studiat… aia e mai grea, recunosc. Nu forța. Dacă nu ai o experiență direct legată, nu te chinui să inventezi. Poți vorbi despre cum te-a ajutat facultatea să dezvolți o anumită gândire, o metodă de a aborda problemele, chiar și abilități soft, gen organizare, lucru în echipă. Astea sunt valoroase și arată că ai asimilat ceva dincolo de teorie.
Ideea cu proiectul care nu a mers bine e excelentă! E mult mai interesant să arăți că ai învățat din greșeli decât să te lauzi doar cu succese. Aia arată maturitate și capacitate de auto-reflecție.
Și da, e normal să fie stresant! E o sinteză a ultimilor ani din viața ta academică, e normal să vrei să o faci bine. Modelul online e bun ca punct de plecare, dar nu-l urma orbește. Folosește-l doar ca să-ți structurezi ideile, nu să-ți dicteze ce să scrii.
Secțiunea despre planurile de viitor e relevantă, dar nu o face să fie punctul central. E mai important să arăți ce ai făcut până acum și cum te-a pregătit asta pentru ce urmează.
Lungimea… depinde de facultate, dar în general, 2-3 pagini ar trebui să fie suficiente. Mai bine concis și la obiect decât să te întinzi inutil.
Nu te mai bloca! Scrie ce-ți vine din inimă, fără să te gândești prea mult la ce ar trebui să scrii. Apoi, revizuiește, cere părerea cuiva de încredere (un profesor, un coleg mai experimentat) și ajustează.
Respiră adânc și ai încredere în tine! Vei reuși!