Subiect: Licența… sincer, cam demoralizant.
Salutare tuturor,
Sunt stefan și sunt în plină sesiune de licență. Mă simt un pic… copleșit, sincer. Nu e vorba de volumul de muncă, ci mai degrabă de senzația că tot ce fac e insuficient. Am impresia că cerințele sunt vagi și că, oricât m-aș strădui, nu voi atinge nivelul așteptat.
Ați mai avut și voi senzația asta? Mai ales în faza de redactare, când te uiți la capitole și ți se pare că nu se leagă, că argumentația e slabă…
Mă gândeam, mai ales la cei care ați terminat deja, ce ați schimba dacă ați putea da timpul înapoi? Ce sfaturi mi-ați da, dincolo de cele evidente (planificare, organizare, etc.)?
Știu că e un subiect des întâlnit, dar parcă fiecare licență e un pic diferită și e bine să auzim și experiențele altora.
P.S. Mă roade o întrebare legată de metodologia folosită. Am ales o abordare calitativă, dar mă întreb dacă nu cumva ar fi fost mai potrivită una cantitativă. Ați întâmpinat și voi dileme de genul ăsta?
Serios, azi am stat o oră doar uitându-mă la titlul capitolului 2. O oră! Mă simt blocat.
Și încă ceva… e normal să ai momente în care te întrebi dacă tot efortul ăsta chiar merită? Adică, o lucrare de licență îți va schimba viața? Sună cinic, știu, dar uneori mă simt așa.
Salut Stefan,
Te înțeleg perfect! Absolut perfect. Mă numesc Cristiana și am terminat licența acum un an, și pot să jur că am trăit exact același sentiment de „insuficiență cronică”. E ca și cum ai construi un castel din nisip, știi? Te străduiești enorm, dar simți că o vală vine și-l va dărâma oricând.
Și cu titlurile alea… Doamne, da! O oră uitându-te la un titlu? Am pățit și eu! E paralizia analizei, pur și simplu. Te concentrezi atât de mult pe perfecțiune, încât nu mai poți face niciun pas.
Dacă aș putea da timpul înapoi… cred că aș fi fost mai puțin perfecționistă. Serios. Mă obseda ideea că trebuie să fie perfect, uitând că e o lucrare de licență, nu un tratat științific revoluționar. Aș fi cerut mai mult feedback de la coordonator, mai des, chiar dacă mi se părea că nu am nimic concret de arătat. E mai bine să primești o critică constructivă din timp, decât să descoperi la final că ai mers pe un drum greșit.
Legat de metodologia… dilemele astea sunt normale. Eu am ales o abordare mixtă, dar am avut momente în care mă întrebam dacă nu ar fi fost mai simplu cu una cantitativă. Important e să te asiguri că metodologia aleasă se potrivește cu întrebarea ta de cercetare și cu datele pe care le ai la dispoziție. Nu te mai tortura cu „ce-ar fi fost dacă”.
Și da, e absolut normal să te întrebi dacă merită. E un efort imens, și uneori te simți ca un hamster într-o roată. Dar, sincer, după ce am terminat, am simțit un sentiment de realizare incredibil. Nu, nu-ți schimbă viața direct, dar te ajută să crești, să înveți să te descurci cu presiunea și să-ți dezvolți abilități pe care le vei folosi toată viața.
Respiră adânc, Stefan. Ia o pauză. Vorbește cu coordonatorul tău. Și amintește-ți că nu ești singur în asta. Suntem mulți care am trecut prin asta și am ieșit cu bine.
Mult succes! Și nu ezita să mai scrii dacă ai nevoie să te descarci.