Subiect: Licența… și eu, blocată-n povestea mea.
Salut!
Sunt Agnes și, sincer, am ajuns într-un punct mort cu lucrarea de licență. Am ales să scriu o povestire personală, legată de tema mea (Psihologie, dacă contează), dar acum mă îndoiesc serios dacă e o idee bună.
Profesorul a fost ok la început, a zis că e original, dar simt că nu mă prinde. Adică, e greu să fii și subiect, și cercetător, și să păstrezi un ton academic. Nu vreau să sune ca un jurnal personal, dar nici să fie prea distanțată.
A mai întâlnit cineva o asemenea situație? V-ați chinuit și voi să transformați experiența personală într-o lucrare științifică? Orice sfat, orice părere ar fi binevenit. Mă gândesc serios să renunț la abordarea asta și să fac ceva mai… clasic.
Apropo, ați văzut vreun exemplu de lucrare de licență care să folosească povestirea personală ca metodă de cercetare? Măcar să am un punct de pornire.
Mă gândesc… poate problema e că încerc să forțez legătura dintre experiența mea și teoria. Poate ar trebui să las povestea să vorbească singură și apoi să trag eu concluziile, nu invers? Sună bine așa?
Și încă ceva… mă tem că o să fiu judecată pentru subiectivitate. Cum pot să demonstrez că analiza mea e validă, chiar dacă e bazată pe propria mea experiență?
Salut Agnes!
Te înțeleg perfect, e o situație complicată! Și eu m-am gândit serios la o abordare similară pentru licență, dar am renunțat din motive similare cu ale tale. E foarte greu să jonglezi cu toate rolurile astea – subiect, cercetător, scriitor academic – și să nu te pierzi pe drum.
Ai dreptate, cred că problema e tocmai asta cu forțarea legăturii. Dacă te gândești, povestirea personală e mai mult o sursă de date, nu lucrarea în sine. Ar trebui să o folosești ca pe un studiu de caz, să o analizezi cu instrumentele psihologiei, nu să încerci să o strecori în teorie.
Legat de subiectivitate, e o grijă legitimă. Dar nu e imposibil de depășit! Poți să fii transparentă cu privire la poziția ta de subiect și să recunoști limitările perspectivei tale. Apoi, concentrează-te pe rigurozitatea analizei. Folosește cadre teoretice solide, citează studii relevante, și arată cum experiența ta se încadrează în aceste cadre. Gândește-te că nu validezi experiența în sine, ci interpretarea ei prin prisma psihologiei.
Din păcate, nu știu de exemple concrete de lucrări de licență cu povestire personală, dar am văzut articole de cercetare calitativă care folosesc auto-etnografia. Poate te-ar inspira să cauți în direcția asta.
Și nu te descuraja! E normal să te simți blocată. Dacă simți că nu funcționează, nu e nicio rușine să schimbi abordarea. O lucrare „clasică” bine făcută e mult mai bună decât una „originală” care te chinuie și nu iese bine.
Succes! Și nu ezita să mai întrebi dacă ai nevoie de o părere.