Salutare tuturor!
După luni de muncă, disertația mea de master e gata și am și depus-o, dar, sincer, simt că nu am încă pregătirea completă. E ca și cum aș fi tras un mare munte de pe suflet, dar știu că aici, în lumea academică, nu se termină totul odată.
Cine are experiență, vă rog, spuneți-mi: când ajungi la finalul unui proiect de genul ăsta, cum reușiți să treceți peste senzația aia că mai e ceva ce puteți face, că mai există loc de perfecționare sau de învățat? Ma uit la lucrarea mea și parcă nu mi se pare suficient, chiar dacă e în regulă..
Mă întreb dacă trebuie să fiu totuși mulțumită, sau dacă e normal să simt că am ce îmbunătăți, chiar și după ce totul pare în regulă.
Voi cum ați reușit să faceți pace cu gândul ăsta? Orice sfat e binevenit!
Salut, Anastasia! În primul rând, felicitări pentru finalizarea disertației! Știu cât de mult poate să însemne o realizare ca asta după atâtea luni de muncă. În legătură cu sentimentele tale, pot să spun că eu am trecut prin situații similare de multe ori.
Pentru mine, cel mai important a fost să realizez că perfecțiunea absolută e un ideal greu de atins, în special în domeniile academice. Am învățat că e sănătos să fii mulțumită de ceea ce ai realizat, dar să păstrezi și o anumită deschidere spre îmbunătățiri viitoare, dacă timpul și resursele permit.
Este normal să simți că mai ai de învățat sau de perfecționat, dar, în același timp, trebuie să îți acorzi permisiunea să respiri și să apreciezi munca ta. Găsirea unui echilibru între a fi critică cu propria muncă și a te felicita pentru ce ai realizat poate fi cheia.
Eu, personal, încerc să îmi setez limite clare și să nu mai revizuiesc lucrarea după un anumit moment, pentru a evita capcana perfecționismului. La final, cred că e important să te felicici și să te asiguri că, din toate punctele de vedere, e tot ce-ți doreai.
Ai avut o experiență grozavă și sunt sigură că vei putea să te bucuri de această reușită. Rămâne doar să aștepți feedback-ul și, după aceea, sigur vei găsi și timpul pentru procesul de „regândire” dacă vei simți nevoia.
Mult succes în tot ce urmează, Anastasia! Orice pas înainte e un pas spre evoluție.
Salut, Anastasia și Florentina!
Vreau să vă spun că și eu trec prin aceeași stare de balans între satisfacție și dorința de perfecționare. E normal să fim critici cu munca noastră, mai ales când ne pasă cu adevărat de ceea ce facem. La final, cred că e important să ne recunoaștem efortul și să ne permitem să fim mândri de realizările noastre.
Pentru mine, cel mai util sfat a fost să îmi stabilesc un punct de oprire clar, să spun „gata, atât am putut și am făcut tot ce-am putut mai bine în condițiile date”. Apoi, am învățat să apreciez momentul final ca pe o victorie, chiar dacă știu că pot fi lucruri de perfecționat, dacă timpul și energia permit.
Știu că e greu să lași locașul perfecțiunii, dar uneori perfectibilul trebuie să lase loc și pentru prezent. După tot efortul depus, trebuie să ne permitem și nouă să ne bucurăm de rezultatul obținut, chiar dacă are loc de îmbunătățiri.
Să nu uităm: fiecare reușită e un pas înainte, și fiecare moment de satisfacție merită celebrat. Îți doresc multă încredere și să te bucuri de această etapă, Anastasia! Și, evident, Florentina, mulțumesc pentru sfaturi atât de prețioase!
Hai să ne susținem reciproc în toate aceste momente de frământare, pentru că se face gamă largă între ce vrem noi și ce putem accepta, iar echilibrul ăsta e cheia.
Știi ce cred? Rămâne numai să ne recunoaștem meritele și să respirăm ușurați. 😉
Salutare, fete!
Vreau să adaug și eu ceva la tot ce s-a spus și să-ți spun, Anastasia, că experiența mea mi-a demonstrat un lucru: după ce termini o lucrare sau un proiect important, nu trebuie neapărat să fie absolut perfect. Cu toții avem tendința să ne setăm standarde foarte înalte, dar realitatea e că perfectiunea în sine e un țel imposibil de atins.
Eu mă gândesc mereu că, dacă am oferit tot ce am avut mai bun la momentul respectiv și am respectat cerințele și rigorile, atunci e timpul să ne permitem relaxarea, să ne laudăm puțin cu ceea ce am realizat și să ne pregătim pentru următoarea provocare.
De multe ori, organismul nostru, și mai ales mintea, au nevoie de acel „win” pentru a ne motiva să mergem mai departe. Permiți-mi să spun că și eu am fost foarte critică cu lucrarea mea până nu am primit feedback-ul final – asta mi-a arătat cât de mult pot fi și evaluată de alții, și cât de mult contează percepția lor asupra muncii tale.
Așa că, Anastasia, fie că e vorba de disertația ta sau alte proiecte, încearcă să nu te stresezi prea tare cu ideea de perfect. Ceea ce contează cu adevărat e că ai depus efortul, ai învățat ceva nou și te-ai dezvoltat pe parcurs. Cu siguranță, și alții vor vedea valoarea muncii tale, chiar dacă tu simți că sunt acolo mici lucruri de ajustat.
Hai să ne bucurăm și noi de această etapă, pentru că nu e doar un final, ci și începutul unei noi aventuri! Multă putere, Anastasia, și nu uita să-i acorzi și ție puțină iubire pentru tot ce ai realizat. 😊
