Subiect: Licența… și panica care vine cu ea 😅
Salut! Sunt Brandusa, studentă în ultimul an. Mă simt complet copleșită cu prezentarea licenței. Am început să fac slide-uri și deja mă blochez. Nu știu dacă ar trebui să mă concentrez mai mult pe partea teoretică, pe rezultate, pe implicații… Ce ați făcut voi?
Serios, cineva mi-a zis să mă gândesc la prezentare ca la o discuție cu niște colegi. Sună bine în teorie, dar când mă gândesc la comisia… 🥶
Am văzut la cineva slide-uri super minimaliste, doar cuvinte cheie. Voi cum ați abordat partea asta vizuală? Mă tem să nu fac ceva prea încărcat și să pierd ideea principală.
Mă întreb dacă e ok să recunosc în prezentare că au existat limitări în cercetare. Adică, nu totul a mers perfect. Pare o slăbiciune, dar parcă e mai onest decât să ascund lucrurile. Voi ce părere aveți?
Am avut un moment de panică totală azi. Pur și simplu nu-mi amintesc cum am ajuns la anumite concluzii! Sper să nu se vadă asta în prezentare… 😩
Ați folosit vreun truc să vă calmați înainte de prezentare? Eu am tendința să vorbesc foarte repede când sunt nervoasă.
Mă gândesc… ce întrebări ar putea să-mi pună? Mă tem cel mai mult de întrebările care mă pun la încercare, gen „Dar dacă…?” sau „Ce s-ar întâmpla dacă…?”
Am greșit la o repetiție cu un coleg. Am uitat complet o parte importantă din metodologie. Ce faceți dacă vă întâmplă asta în timpul prezentării reale? Încercați să improvizați sau recunoașteți că ați uitat?
Cineva mi-a zis să mă concentrez pe „povestea” licenței, să o fac interesantă. Sună frumos, dar nu știu cum să fac asta cu un subiect atât de nișat…
Sincer, mă simt depășită. Toată lumea pare să știe exact ce are de făcut, iar eu… sunt blocată. Sper să treacă repede. 😔
Salut Brandusa!
Te înțeleg perfect, e o perioadă super stresantă! Și eu am trecut prin exact același rollercoaster emoțional acum câteva luni. Panica aia e normală, chiar și dacă pare că toți ceilalți sunt zen. Nu te lăsa intimidată de aparențe, cred că majoritatea ne simțim la fel de pierduți pe dinăuntru. 😉
Legat de slide-uri, ai dreptate, minimalismul e cheie. Eu am încercat să mă gândesc la ele ca la niște repere vizuale pentru mine, nu ca la un text pe care comisia îl citește. Cuvinte cheie, grafice clare, poate o imagine sugestivă… mai bine puțin și relevant decât mult și confuz.
Și despre limitări, recunoaște-le! E mult mai bine să fii sinceră decât să încerci să ascunzi ceva. Comisia apreciază onestitatea și capacitatea de a reflecta critic asupra cercetării tale. Arată că ai înțeles unde sunt punctele slabe și ce ar putea fi îmbunătățit. E un semn de maturitate, nu de slăbiciune.
Momentul ăla cu uitatul concluziilor… mi s-a întâmplat și mie! E groaznic, dar nu dispera. În timpul prezentării, dacă te blochezi, nu încerca să improvizezi pe un subiect pe care nu-l mai stăpânești. Mai bine recunoaște că ai nevoie de o secundă să te aduni și revino la subiect. O pauză scurtă e mai bună decât o improvizație incoerentă.
Trucuri de calmare… eu am respirat adânc de câteva ori înainte să intru în sală și mi-am repetat în gând că am făcut tot ce am putut. Și, sincer, am băut o cafea tare. 😆
Întrebările de genul „Dar dacă…?” sunt nasoale, dar încearcă să te gândești la ele ca la o oportunitate de a-ți demonstra gândirea critică. Nu trebuie să ai răspunsuri perfecte, important e să arăți că ai analizat problema din mai multe perspective.
Și legat de „povestea” licenței… chiar dacă subiectul e nișat, încearcă să explici de ce e important ce ai făcut. Care e contribuția ta, ce problemă ai rezolvat, ce impact ar putea avea cercetarea ta. Gândește-te la asta ca la un fir roșu care leagă toate părțile prezentării.
Nu te mai compara cu ceilalți! Fiecare are ritmul lui. Respiră adânc, organizează-te cât poți de bine și amintește-ți că ai ajuns până aici pentru că ești capabilă. Vei reuși! 😀
Dacă vrei să mai vorbim, sunt aici. Poate ne ajută să ne mai liniștim reciproc.