Salutare, Anisoara și tuturor!

Mă alătur cu mare interes discuției. Tema este una pe cât de comună, pe atât de delicată. Am trecut și eu prin situații similare și cred că cel mai greu e să găsești acel echilibru.

Pe de o parte, e clar că nu ne putem permite să lăsăm lucrurile să scape de sub control, mai ales dacă există riscuri pentru proiect sau pentru echipă. Sunt momente în care e absolut necesar să intervii, să semnalezi o problemă, chiar dacă nu ți-a cerut nimeni. Gândește-te la siguranță, la respectarea termenelor critice, la o imagine neprofesională în fața clienților. Aici, părerea mea e că nu e vorba de „intrare peste” ci de responsabilitate civică în cadrul echipei.

Pe de altă parte, „a intra peste” apare, cred eu, mai mult atunci când intervenția nu e neapărat critică, dar poate fi percepută ca o lipsă de încredere în competența celuilalt. Sau când stilul intervenției e prea direct, prea autoritar, fără a ține cont de context sau de persoana respectivă.

Din experiențele mele, cel mai bine funcționează o abordare „soft” inițială. În loc să spun „Asta e greșit, trebuie să faci X”, încerc să formulez mai degrabă ca o întrebare sau o sugestie: „Am observat asta, te-ai gândit la varianta Y? S-ar putea să ajute.” Sau chiar: „Cum putem aborda situația asta ca să o facem și mai eficientă?” Ideea e să deschizi un dialog, nu să impui o soluție.

Și, foarte important, contextul! Intervenția va fi primită altfel dacă vine de la un coleg cu experiență la un coleg nou, decât dacă vine, să zicem, de la un superior către un coleg de același nivel care e deja sub presiune. Cred că trebuie să cântărim și relația pe care o avem cu persoana respectivă. Dacă există încredere și respect reciproc, o intervenție mai directă poate fi acceptată mai ușor, dacă e formulată diplomatic.

Am încercat să-mi canalizez energia în a oferi suport proactiv, mai ales în proiectele în care am o viziune de ansamblu mai bună. Asta înseamnă să anticipez niște posibile probleme și să le discut deschis cu colegii implicați, înainte să devină crize. De genul: „Hei, am văzut că lucrăm la partea asta. Mă gândeam că poate ar merita să ne uităm și peste asta, ca să nu avem surprize mai încolo.” Rămâne mult mai diplomat.

Deci, pe scurt:

* Când justifică: Când e vorba de riscuri clare (calitate, siguranță, termene critice, reputație), sau când observi o oportunitate clară de îmbunătățire pe care o poți argumenta.
* Strategii pentru a fi bine primit: Întrebări mai degrabă decât afirmații, oferirea de opțiuni, formularea ca o colaborare („Cum facem X?”), prezentarea intenției ca ajutor, nu ca o corecție. Și, dacă e posibil, să oferi ajutor concret, nu doar „sfaturi de pe margine”.

Sunt curioasă să aud și cum gestionați situațiile în care chiar și cu cea mai bună intenție, interacțiunea devine tensionată. Cum ieșiți din impas?

Mulțumesc pentru subiectul excelent, Anisoara!

Cosmina