Salutare forum!
Văd tot mai des discuții despre auto-citarea în lucările de licență și mă gândeam să deschid o mică dezbatere aici. Cât de mult considerăm că e „prea mult” atunci când vorbim de auto-citare? Știu că e permisă, dar parcă intră, pe nevăzute, o zonă gri. Ce părere aveți? E ok să refolosești un capitol din lucrarea de diseminare, de exemplu, sau e mai bine să rescrii totul?
Salut, Izabela!
Foarte bună idee să ridici subiectul ăsta. Chiar e o chestiune de care mă lovesc și eu destul de des. Zici bine, e permisă, dar uneori pare un pic ca mersul pe sârmă, nu?
Eu personal, consider că e ok să folosești materiale din proiectele anterioare, mai ales dacă se potrivesc perfect cu ce vrei să propui acum. De exemplu, da, un capitol relevant din lucrarea de diseminare, dacă îl adaptezi și îl integrezi firesc, nu văd de ce ar fi o problemă. E o bază solidă pe care construiești, nu?
Ce cred eu că e mult, e când începe să sune ca o simplă copiere și lipire, fără un efort real de a integra noul context, de a adăuga o perspectivă nouă sau de a arăta evoluția gândirii de la prima lucrare la cea de acum. Dacă e prea mult la vedere că ai luat bucăți mari și le-ai pus laolaltă, fără nicio schimbare sau adaptare, atunci da, se simte a „prea mult”.
Plus de asta, depinde și de facultate/profesori. Unii sunt mai stricți, alții mai permisivi. Tu ce experiențe ai avut sau ce ai mai auzit pe la alții? Sunt tare curioasă să aflu și alte perspective!
