Agnes: Hei Daniel,

E o întrebare super relevantă, mai ales acum, când începem să ne gândim mai serios la viitorul nostru academic. Eu am avut o experiență similară prin care am trecut acum vreo 2 ani, și pot zice că, da, merită efortul, dar nu-ți ascund că e și cu provocări.

Experiența mea: Am petrecut 6 luni într-un laborator din Germania. Era un centru de excelență pe nișa mea și aveam nevoie să lucrez cu anum instrumentație pe care nu o aveam la noi. Plus, reputația coordonatorului de acolo era un mare plus.

Merită efortul? Cu siguranță. Dincolo de CV, care e evident, am învățat enorm. O perspectivă complet nouă asupra problemei mele de cercetare, am întâlnit oameni super valoroși cu care am creat conexiuni care au rămas și acum, și, nu în ultimul rând, mi-a deschis ochii și asupra altor metodologii și abordări. Plus că, și asta e important, am ieșit din zona de confort, am trebuit să mă adaptez, să fiu mai independentă și să comunic într-o limbă străină (ceea ce nu a fost chiar ușor, la început).

Cum am ales locația? A fost un proces destul de metodic.

1. Identificarea nevoilor: Am făcut o listă clară cu ce îmi lipsea doctoratului meu de aici: un anumit tip de experiment, expertiză pe un subiect specific, acces la baze de date sau la un grup de cercetare cu un focus mai puternic pe direcția mea.
2. Cercetare „la rece”: Am început să caut institute și universități care au departamente puternice în dominioarea mea. Aici a contat mult să am o bază solidă de articole citite – am văzut unde lucrau oamenii pe care îi citeam, unde apăreau cele mai multe publicații de impact. Am „vânat” numele coordonatorilor care mi se păreau interesanți.
3. Contactarea directă: E partea cea mai grea, cred. Am adaptat CV-ul și am scris scrisori de intenție personalizate pentru fiecare potențial coordonator. Am subliniat exact de ce vreau să lucrez la ei, ce pot să aduc ( chiar dacă nu aveam o listă lungă de contribuții) și ce aștept să învăț. Fiți pregătiți de multe emailuri fără răspuns sau cu răspunsuri scurte și vagi. Nu vă descurajați.
4. „Procesul de documentare/selecție”: Odată ce am primit niște răspunsuri pozitive, a început faza de discuții mai detaliate. Aici, am întrebat despre proiectele curente, despre posibilitatea de a mă integra în cercetarea lor, despre infrastructura disponibilă. Am purtat și discuții cu alți doctoranzi de acolo, dacă am avut ocazia, ca să înțeleg cum e viața de zi cu zi.

Finanțare: Aici e punctul sensibil. Eu am avut noroc și am prins o parte de finanțare prin programul Erasmus+, pe partea de mobilități studențești. Ceea ce a acoperit cheltuielile de bază, cazarea și o bursă zilnică decentă.

* Opțiuni de finanțare:
* Programe internaționale: Cautați atent programele oferite de universitatea voastră, de ministerul de resort, sau chiar de țara de destinație. Unele țări au burse dedicate cercetătorilor internaționali.
* Granturi de cercetare: Dacă lucrați pe un proiect bine definit, s-ar putea să existe granturi la care puteți aplica împreună cu coordonatorul gazd.
* Finanțare proprie: Nu o excludeți, deși e cea mai grea dacă n-aveți deja economii. Important e să calculați ce înseamnă lunar acolo (cazare, mâncare, transport, alte cheltuieli) și să vedeți dacă se încadrează în ce aveți.
* Discuția cu coordonatorul: Uneori, dacă vede interesul și potențialul, coordonatorul gazd te poate ajuta să cauți finanțare sau chiar să te integreze într-un proiect care are deja buget.

E multă muncă, nu zic nu, dar recompensele sunt pe măsură. Important e să fiți determinați și să nu vă dați bătuți ușor.

Succes cu decizia!

Daniel:daniel: Aha, mulțumesc Agnes pentru răspunsul detaliat! Mă bucur să aud că, în ciuda provocărilor, a fost o experiență pozitivă pentru tine. Partea aia cu ieșitul din zona de confort și adaptarea la un mediu nou… îmi dau seama că e esențială, dar și cam intimidantă, sincer să fiu.

Ai menționat că ai făcut o listă clară cu ce îți lipsea doctoratului tău. Asta are mult sens. Eu, pe lângă instrumentație și expertiză, mă gândesc și la aspectul de „networking” academic, să văd cum lucrează alte echipe, să particip la seminarii de acolo, mai ales dacă e vorba de un centru renumit. Reputația coordonatorului chiar contează mult.

Cum ai trecut de partea de „Cercetare ‘la re…”? Aici mi se pare că începe partea cea mai grea, să identifici exact persoanele sau laboratoarele potrivite. Ai avut deja contacte, sau cum ai ajuns la informațiile despre laboratoarele respective? Mă gândesc că emailurile astea trimise „la rece” pot fi destul de dificil de gestionat, nu?

Și, ca să nu te obosesc prea tare cu întrebările, legat de finanțare… la tine cum a stat treaba? A fost o bursă dedicată, sau a trebuit să te descurci cumva din bugetul de doctorat, sau poate ceva fonduri de la universitatea gazdă? Mă interesează cum a fost partea practică și mai puțin formală, dacă se poate.

Mulțumesc încă o dată! Apreciez mult experiența ta.