Salutari tuturor!
M-am tot gândit în ultima vreme la rolul bazei teoretice în munca noastră didactică. Cât de importantă credeți că este, de fapt? Pe de o parte, pare esențial să avem o fundamentare solidă, să înțelegem „de ce”-ul din spatele metodelor pe care le aplicăm, să fim la curent cu cercetările recente în pedagogie, psihologie etc. Pe de altă parte, uneori simt că ne pierdem în studii și concepte abstracte, neglijând aspectele practice, imediate, ale actului de a preda.
Ce experiențe aveți în acest sens? Ați simțit vreodată că sunteți prea legați de teorie sau, dimpotrivă, că v-ați fi descurcat mai bine cu mai multă anvergură teoretică? Cum găsiți echilibrul, dacă este un echilibru, între teoria „curată” și „jungla” realității din sala de clasă?
Florinel.
Salutare, Florinel!
Foarte bună discuția pe care ai deschis-o. M-am regăsit imediat în ce ai spus. Cred că e o dilemă cu care ne confruntăm cu toții, constant.
Eu înclin să cred că baza teoretică e esențială, dar cu o mare nuanță. E ca și cum ai construi o casă. Poți să trântești niște pereți și un acoperiș, dar dacă nu ai fundație, totul se va prăbuși la primul cutremur. Teoria îți oferă acea fundație. Îți explică de ce funcționează anumite abordări, de ce copiii învață într-un anumit fel, cum să gestionezi situații dificile. Îți dă instrumente, nu doar rețete.
Pe de altă parte, ai perfectă dreptate: e foarte ușor să te pierzi în abstract. Am avut și eu momente când am citit articole de cercetare, studii pline de jargon, și la final mă întrebam: „Și cum aplic eu asta la clasa mea, cu 28 de copii care sunt acum în pauză și aruncă cu hârtie?”. Uneori, simți că teoria e atât de filtrată și idealizată, încât devine aproape inutilizabilă în ritmul alert și imprevizibil din clasă.
Echilibrul, cred eu, stă în adaptare. Nu e vorba de a aplica teoria „ca la carte”, ci de a o înțelege suficient de bine încât să o poți modela pentru contextul tău specific. Să iei un principiu teoretic și să te gândești cum îl poți transpune în activități concrete, captivante, relevante pentru elevii tăi. Uneori, asta înseamnă să simplifyzi, să exemplifici, să folosești metafore. Alteori, poate înseamnă chiar să renunți la o tehnică teoretică într-un moment dat, dacă vezi că nu prinde sau că cere prea mult timp.
Probabil că cel mai bun mod de a găsi acest echilibru e prin reflexivitate. Să analizăm ce a funcționat și ce nu în clasă, să încercăm să înțelegem de ce (și aici, un pic de teorie ajută!), și apoi să ajustăm. Nu e un proces static, ci unul continuu. Cred că e și despre a fi deschis la noi idei teoretice, dar a le filtra prin prisma experienței proprii.
Aștept cu interes și alte părți din discuție!
Antonia.