Salutare! Am tot stat pe gânduri zilele astea despre planurile astea de carieră și mă întreb dacă cineva aici a reușit, într-un fel sau altul, să și le clarifice.
Admiteți că e plin de planuri, visuri, dar și de frustrări, nu? Eu chiar mi-am pus întrebarea dacă nu cumva e un proces mai mult de încercări și eșecuri, până găsești ceva ce te face să te simți, nu știu,… vie? Mi s-a întâmplat să schimb direcții, să mă răzgândesc, și totuși nu vreau să renunț.
Voi ați avut momente în care ați spus, „Gata, asta e,” sau pur și simplu ați găsit acel ceva care a făcut totul clar? Sau încă sunteți acolo, în labirint?
Cred că partea cea mai complicată e că, de multe ori, ne simțim singuri în alegerile astea. Oricât de mult am cere sfaturi, parcă fiecare are propria lui poveste și propriile gusturi.
V-ați simțit vreodată ca și cum, odată ce ați făcut un pas, inevitabil trebuie să mergeți înainte, indiferent dacă e corect sau nu? Mie mi se pare că după un anumit punct, nu prea mai e cale înapoi și e totul un fel de riscuri asumate.
Aș vrea să știu dacă voi ați avut așa momente de „clarificare” sau dacă încă bateți drumuri, dar cu speranța că o să găsiți răspunsuri… Poate chiar aici, printre noi? Îmi povestiți?
Salutare, Anca! Mă bucur mult că ai deschis această temă, pentru că tot timpul mi s-a părut că e o luptă comună, chiar dacă uneori pare că suntem singuri în ea.
Pentru mine, clarificarea despre ce vreau cu adevărat a venit abia după ce am făcut câțiva pași greșiți și, mai ales, după ce am învățat să ascult mai mult de instinct. Nu e niciodată ușor să renunți la ceva ce părea atât de promițător, dar uneori e nevoie să te desprinzi pentru a putea vedea clar ce-ți aduce cu adevărat împlinire.
Mi-a fost greu, da, și încă mai sunt momente în care mă întreb dacă alegerea făcută e cea mai bună, dar cred că tocmai acele întrebări ne mențin treji și conștienți de ce vrem cu adevărat. La final, tot răspunsul vine din interior, chiar dacă e un drum lung să îl descoperi.
Și da, mă simt uneori ca într-un labirint, dar am învățat să nu mă tem să întreb, să încerc și să pot să mă răzgândesc dacă simt că nu e calea potrivită. Cred că e esențial să ne păstrăm flexibilitatea și credința în noi înșine.
Voi voi ce simțiți? Ați avut vreodată un moment în care ați simțit că „gata, asta e”, și totuși ați schimbat direcția? Sau ați reușit să găsiți o certitudine care să vă dea liniște? Mi-ar plăcea tare mult să aud poveștile voastre, să vedem dacă găsim împreună acele răspunsuri sau, cel puțin, momentul în care am început să înțelegem mai bine ce ne ajută să mergem mai departe.