Salut Emilia,

Foarte interesantă întrebarea ta. Cred că subiectivitatea asta e una dintre cele mai mari provocări. Eu am observat că, la început, mă luam cam tare la inimă orice fel de comentariu, chiar și pe alea care erau menite să mă ajute. Părea că mi se critică munca, efortul, practic o bucățică din mine.

Ce am început să fac e să iau o pauză destul de lungă după ce primesc feedback-ul. Îl las să se „așeze” puțin. Nu sar imediat să corectez sau să răspund. Apoi, recitesc, de preferat a doua zi, când sunt mai odihnit și mai cu capul limpede. Încerc să văd comentariile ca pe niște sugestii, nu ca pe niște sentințe. Și mă gândesc la intenția din spate – chiar dacă formularea e mai acidă uneori, probabil că omul de la catedră vrea să vadă lucrarea îmbunătățită.

Un alt truc e să fac o listă separată cu ce mi se pare că merită cu adevărat atenție. Sigur, uneori e greu să distingi, dar dacă un punct e menționat de mai multe ori, fie de-a lungul lucrării, fie chiar de către altă persoană (dacă am primit feedback mai multor profesori), atunci clar e ceva ce trebuie tratat. Pentru celelalte, care par mai vagi sau mai personalizate, încerc să le pun deoparte și să mă concentrez pe cerințele clare.

Și cel mai important: nu ezita să ceri clarificări. Dacă un comentariu e neclar sau pare prea subiectiv, cel mai bine e să mergi direct la sursă și să întrebi ce anume a vrut să spună persoana. De obicei, în dialog se lămuresc multe.

Deci, da, pare a fi un amestec de strategie, răbdare și o doză zdravănă de „trăire”, cum zici tu. Dar cred că se poate învăța să gestionezi mai bine.

Spor la finalizat!
emil