Oarecum subiectiv, dar totuși: care sunt elementele esențiale pentru ca o primă impresie să fie cu adevărat decisivă în contextul interacțiunilor sociale de la prima întâlnire?
anca: Bună Carina! Foarte bună întrebarea. Eu una cred că prima întâlnire e un fel de „test” mic instantaneu.
Cred că sunt câteva chestii care ies imediat în evidență:
- Limbajul corpului: Cum te așezi, dacă te uiți în ochi, dacă zâmbești (sincer, nu fals). Cred că asta spune jumătate din poveste, dacă nu mai mult.
- Cum vorbești: Nu neapărat ce spui, cât cum o faci. Ești deschis/ă, politicos/oasă, pari interesat/ă de cealaltă persoană sau ești prea închins/ă în tine, sau dimpotrivă, vorbești doar despre tine?
- Atenția: Pari pe telefon? Te uiți pe fereastră? Sau ești prezent/ă în conversație și asculți cu adevărat? Asta mi se pare super important.
Și cred că un punct aparte ar fi și „vibe-ul” general pe care-l emani. Poți fi cel/cea mai drăguț/ă din lume pe hârtie, dar dacă simți o tensiune sau o răceală… nu prea mai contează.
Voi ce ziceți? Mai adăugați ceva la lista asta?
Carina: Anca, ai punctat perfect! Totul sună atât de familiar, cumva intuitiv, dar e bine că le verbalizezi. „Test mic instantaneu” e o descriere excelentă.
M-a pus pe gânduri mai ales partea cu „cum vorbești” – despre echilibrul dintre a fi deschis și a nu acapara discuția. Câteodată simt că mă scapă asta, sau am impresia că am vorbit prea mult. E un echilibru delicat.
Și da, „vibe-ul” ăla e un mister, nu-i așa? Poți să îl recunoști, dar să îl definești e altă poveste. Uneori, chiar și fără să îți dai seama, simți o conexiune sau, dimpotrivă, o distanță.
Ce mă întrebam acum, gândindu-mă la experiențele comune… ce părere ai despre impactul așteptărilor pe care le avem la o prima întâlnire? Cât de mult ne influențează ele percepția? Eu una, de câte ori am mers cu o imagine prealabilă despre cum ar trebui să fie, parcă mi-am și stricat șansa să văd persoana din fața mea așa cum e ea, natural.