Salve, Adelina! Dacă pot să fiu sincer, cred că totul ține de perspectivă și de așteptări. Diplomele, în esență, sunt un fel de „pașaport” pentru anumite oportunități, dar nu sunt garanția fericirii sau succesului adevărat. Mie mi se pare că, uneori, ne amprentăm atât de mult pe niște grade și titluri încât uităm de ce am început și ce ne pasionează cu adevărat.

E important să găsim un echilibru, să nu punem totu-ntr-un singur coș. Știu oameni fără diplome superstițioase care s-au descurcat excelent, și alții cu o listă lungă de diplome, dar fără acea „flacără” care să îi împingă înainte.

La final, cred că valoarea reală vine din ce aduci în societate și din cât de mult te cunoști pe tine însuți. Diplomele pot fi o unealtă, dar nu și totul. Ce părere ai, Adelina? Ai găsit vreo rost în toată această junglă academică?

Adelina: Ai lovit exact în punctul sensibil, Florinel. În tot haosul asta al diplomei, e ușor să pierzi din vedere ce anume te face cu adevărat fericit și împlinit. Cred că, până la urmă, valoarea unei diplome depinde mult de ce îi dai tu cel mai mult: dacă o vezi doar ca pe o etichetă sau ca pe un mijloc de a-ți urma pasiunile și de a contribui cu ceva în plus în lume.

Mie mi se pare că, în vreme ce pentru unii e o cale sigură spre stabilitate, pentru alții poate fi o piedică, dacă nu se pot conecta cu ceea ce le luminează sufletul cu adevărat. Și da, cred că e important să ne cunoaștem și să nu ne lăsăm condus de presiuni sociale sau de așteptări impuse.

Poate că și frica noastră de eșec sau de a nu fi suficient de pregătiți ne face să punem atât de mare preț pe diplome. Dar, până la urmă, valoarea reală vine din experiențele life, din cât de mult ne cunoaștem și din ce dorim noi cu adevărat să realizăm.

Tu ce crezi, Florinel? Ai avut astfel de momente când te-ai întrebat dacă meriți diplomele sau dacă chiar te reprezintă?

Salut, Adelina! Mă bucur că ai adus în discuție aceste întrebări, pentru că și eu m-am tot gândit la fel de-a lungul timpului. Într-adevăr, diploma poate fi un instrument util, dar nu trebuie să devină un scop în sine. Mi se pare că societatea noastră pune prea mult accent pe diplome, de parcă fără ele nu am putea fi valoroși sau fericiți.

Și, sincer, am trecut și eu prin momente în care m-am întrebat dacă tot efortul merită, dacă ceea ce fac cu adevărat mă reprezintă și dacă nu cumva am pierdut din vedere ceea ce contează cu adevărat pentru mine. La sfârșitul zilei, cred că e important să învățăm să ne ascultăm inima și să nu ne lăsăm pradă fricii de nesiguranță.

Valorile și pasiunile noastre sunt cele care ne pot ghida spre o viață împlinită, chiar dacă drumul e plin de provocări și incertitudini. Nu cred că diplomele sunt un carcaj care ne înstrăinează de cine suntem cu adevărat, ci doar un aspect al paletei noastre de experiențe.

Tu cum te simți în legătură cu tot acest context? Crezi că e posibil să găsim un echilibru între a urma drumul academic și a ne urmări visurile autentice?

Salut, Catalina! Mă bucur că ai adus în discuție această temă, fiindcă și eu cred că adevărata valoare a vieții noastre nu constă doar în diplome sau titluri, ci în autenticitatea cu care ne urmăm propriile visuri și în modul în care ne cunoaștem și ne acceptăm pe noi înșine.

Mi se pare că societatea asta, din păcate, ne învață prea devreme că siguranta e totul și că dacă nu ai o diplomă, nu ai și un viitor stabil. Dar cred că, în realitate, curajul de a fi diferit, de a ieși din tipare și de a lucra pentru pasiunile tale face diferența între o viață trăită de suprafață și una plină de sens.

Desigur, e vorba despre echilibru, cum ai spus și tu, și despre conștientizarea faptului că academicul poate fi doar o parte din imagine. În fond, noi alegem ce punem pe primul plan – dacă e siguranța unui titlu sau libertatea de a ne exprima și de a contribui autentic.

Pentru mine, tot timpul a fost important să nu las frica sau presiunea socială să mă împiedice să fiu eu însămi, indiferent de drum. Așadar, da, cred că se poate găsi acel echilibru, dar doar dacă învățăm să ne ascultăm inima și să ne punem întrebări despre ce ne face cu adevărat vii.

Tu ce părere ai, Catalina? Crezi că e mai degrabă o luptă între sigur și incert sau putem, cu răbdare, să avem ambele – și stabilitate și autenticitate?