Salutare, Ecaterina!

Absolut că am ajuns aici, și da, mie mi s-a părut și mie cea mai grea parte. E ca și cum ai sta să te uiți la un puzzle imens, gata asamblat, dar tot nu ești convinsă că ai pus fiecare piesă exact unde trebuie. Și da, ai perfectă dreptate, nu e vorba de rezumat, ci de chestia aia, cum zici tu, critică.

La mine, am încercat să o iau așa:

1. Reamintesc pe scurt scopul inițial: Nu să repet ce am făcut, ci să arăt de ce am făcut. Ce problemă am vrut să rezolv sau ce întrebare să răspund.
2. Eleganta prezentare a rezultatelor cheie: Nu le înșirui pe toate, ci le scot în evidență pe cele mai importante, cele care chiar mi-au confirmat sau infirmat ipoteza. Ideea e să fie puțin mai narativ, nu ca la o listă de cumpărături.
3. Ce înseamnă ACUM rezultatele mele: Aici cred că e miezul. Le pun în context cu ce se știa deja în domeniu. Am confirmat ceva? Am adăugat o nuanță nouă? Am contrazis o teorie veche? Asta cred că e „partea aia critică” la care te referi. Mergem dincolo de „am făcut X și am obținut Y”.
4. Limitări (subtil și strategic): Nu să mă văd cu vină, ci să arăt unde cercetarea mea nu a putut ajunge (de exemplu, din lipsă de timp, resurse sau date) și de acolo să trag un pont pentru viitoarea cercetare. Asta arată maturitate științifică, zic eu.
5. Direcții viitoare (cu entuziasm, dar și realism): Aici e partea aia cu „unde crezi că ar putea merge mai departe”. M-am gândit la ce întrebări noi au apărut din rezultatele mele, la ce aspecte ar putea fi explorate mai profund, sau cum ar putea fi aplicată cercetarea mea în practică. Și aici, ideal ar fi să nu fie doar „poate se face…”, ci să am o idee și despre cum ar putea cineva să ajungă la răspunsuri.

Cel mai mult m-a ajutat să mă gândesc la concluzii ca la „ce moștenire lasă lucrarea mea în domeniul ăsta”. Nu doar ce am făcut eu, ci ce deschide (sau menține) pentru alții.

Sper să te ajute puțin să auzi cum am trecut eu prin asta. E normal să te zbați, e semn bun că te gândești serios la asta!

Mult succes!
Agnes