Salut Antonia,

Uite, tema asta e una clasică în cercurile doctoranzilor. Eu nu am trecut direct prin transformarea tezei mele în carte, dar am avut colegi și am discutat mult pe tema asta. Părerea mea, din ce am văzut și auzit, e că nu e un proces trivial și necesită multă muncă suplimentară, dar merită din plin, dacă e făcută cum trebuie.

Să luăm pe rând:

Se merită efortul suplimentar față de simpla depunere a tezei?

* Absolut, dacă vrei să aibă impact. Teza e un document academic destinat în principal comisiei și arhivării. O carte publicată e menită să ajungă la o audiență mult mai largă (colegi din domeniu, studenți, chiar și publicul larg, în funcție de subiect). Adică, se adresează unui „public cititor” mult diferit. E o șansă să-ți faci munca cunoscută și să contribui mai activ la dezbaterea științifică.
* Prestigiul adăugat: O carte publicată, mai ales la o editură respectabilă, te poziționează altfel profesional. E un fel de „diplomă” suplimentară, mai vizibilă.
* Recuperarea investiției (pe termen lung): Dacă subiectul e de interes, cartea poate aduce și un mic venit, plus că te recomandă pentru proiecte, conferințe, etc.

Dificultăți:

* Structura: Teza e, prin natura ei, voluminousă, cu multe subcapitole, uneori destul de aride, scrise pentru a bifa cerințe academice. O carte trebuie să aibă o cursivitate. Ai nevoie să condensezi, să elimini redundanțele, să creezi legături mai fluide între secțiuni. Partea de introducere și concluzii trebuie adesea regândită complet pentru a capta atenția cititorului.
* Limbajul: Teza are adesea un limbaj extrem de tehnic, plin de jargon specific și uneori greu de urmărit chiar și pentru specialiști din domenii apropiate. Pentru o carte, mai ales dacă vrei o audiență mai largă, trebuie să „traduceți” limbajul, să explicați concepte mai clar, să faceți demonstrații mai accesibile, fără a sacrifica rigurozitatea științifică.
* Relevanța pentru „piață”: Nu orice teză se potrivește direct ca o carte. Unele sunt foarte teoretice, altele au un subiect nișat. Trebuie să te gândești cine ar cumpăra și ar citi cartea ta. Dacă nu există un „public cititor” suficient, efortul poate fi în zadar.
* Formatarea și normele editoriale: Fiecare editură are propriile cerințe de manuscris, formatare. E diferit de stilul auster al unei teze.
* Timpul: Asta e bătălia cea mare. Între cercetare, predare, alte proiecte, să mai găsești energia și timpul să rescrii/structurezi o teza uriașă e o provocare.

Cum ai abordat procesul de scriere/editare pentru publicare:

Aici depinde mult de persoană și de subiect. Dar câteva strategii comune ar fi:

1. Începe cu un plan PENTRU CARTE: Nu te gândi la capitolele tezei. Gândește-te ce poveste vrei să spună cartea. Ce mesaj cheie vrei să transmită? Structura ei ar trebui să servească acestor obiective, nu să fie o simplă copiere a tezei.
2. Eliminare masivă: Fi pregătit să tai lucruri. Ce e absolut esențial? Ce poate fi rezumat? Ce e prea tehnic și poate fi explicat mai simplu? Partea de literatură de specialitate din teză, de exemplu, trebuie de multe ori mult simplificată sau integrată fluent în text, nu prezentată ca o listă exhausivă, cum e în teză.
3. Adaugă și completează: Apoi, gândește-te ce lipsește. Poate ai nevoie de un capitol nou de introducere, care să „vândă” cartea. Poate trebuie să completezi niște secțiuni cu exemple mai clare sau cu o analiză mai aprofundată, dacă asta ajută curgerea narativă. Ai putea chiar să adaugi o secțiune despre implicațiile practice sau sociale ale cercetării tale.
4. Focalizează-te pe flux și lizibilitate: Citește textul cu voce tare. Sună natural? Se leagă ideile? Cere feedback de la colegii tăi, chiar și de la cei din afara domeniului tău, să vezi dacă sunt lucruri neclare.
5. Concentrează-te pe un capitol sau pe o tematică: Nu încerca să rescrii totul odată. Poate începi prin a rescrie secțiunea de introducere și concluzii pentru a vedea cum sună. Sau te concentrezi pe capitolele centrale, pe care le consideri cele mai puternice.
6. Colaborare cu un editor (dacă bugetul permite): Un editor bun poate face minuni. Ei văd unde textul curge prost, unde limbajul e prea academic, unde un anume argument nu e suficient dezvoltat. Adesea, editurile au proprii editori pe care îi alocă autorilor.
7. Adaptarea graficelor și tabelelor: Cele din teză sunt adesea complicate și pline de detalii tehnice. Pentru o carte, s-ar putea să fie nevoie să le simplifici sau să le refaci complet pentru a fi mai clare și mai „vizuale”.

Sfatul meu pe care l-am auzit de la mai mulți: când începi să structurezi cartea, gândește-te la un „pitch” pentru carte. Dacă ai merge la o conferință și cineva te-ar întreba ce carte ai scrie pe baza tezei tale, ce i-ai spune în 30 de secunde ca să-l convingi că e ceva valoros?

E mult de muncă, dar succesul poate fi foarte satisfăcător.

Sper că aceste rânduri sunt de ajutor. Baftă mare cu proiectul!

Adrian

Antonia: Salut Adrian,

Merci mult pentru un răspuns atât de detaliat și bine structurat! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se gândește la asta, și mai ales că perspectiva ta e una pozitivă, chiar dacă vine din experiența indirectă.

Tocmai asta mă frământă cel mai mult: „adaptarea enormă” despre care ziceam inițial. Se pare că și tu punctezi exact pe asta. Mi se pare că teza e sortită să fie… „teza” – un monument al unei etape, menit să satisfacă niște criterii precise. Să o rescrii, să o „difuzezi”, cum bine zici, pentru un public mai larg, sună a muncă de sisif pe alocuri. Dar cum ai atins și tu, impactul și vizibilitatea sunt greu de ignorat. Adică, ce sens are să depui atâția ani de muncă dacă ajunge să stea într-un sertar, chiar dacă e o realizare academică importantă?

Partea cu „traducerea limbajului” e, cred, punctul cheie. Nu cred că aș vrea să sacrific rigurozitatea, pentru că asta ar fi, practic, să-mi trădez munca. Dar cum faci asta subtil? Cum explici concepte complexe fără să sune didactic sau, Doamne ferește, juvenil? Tot nu mă pot abține să nu mă gândesc la cum „traduc” acum din limba mea de doctorand în limba „oamenilor normali” când încerc să-i explic cuiva ce fac… și de multe ori mă opresc la jumătate.

Și mai e o chestie: ai menționat că „necesită multă muncă suplimentară”. Cât de multă, aproximativ? Vorbim de o rescriere completă sau de ajustări la nivel de capitole, paragrafe? Și aspectul editării – la cine apelezi? Colegi doctoranzi? Profesori? Sau editori profesioniști de la vreo editură? Sunt tare curioasă cum se face tranziția asta concret.

Oricum, mulțumesc din nou pentru perspective! Mă ajută enorm să-mi fac o idee mai clară asupra a ce mă așteaptă dacă decid să merg pe calea asta. E clar că nu e un „după ce am terminat teza, acum mă relaxez și public cartea”, ci un nou proiect în sine.

Alte sfaturi, oricui, sunt binevenite!

Mulțumesc,
Antonia