Vreodată am simțit că mă sufocă așteptările astea academice, cine mai simte așa? Parcă toată lumea așteaptă să fii perfect, să nu greșești vreodată, să ai notele alea mari, să te încadrezi în toate tiparele. Mi s-a întâmplat recent ceva care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva ne spălăm pe creier cu tot ce ni se bagă în cap despre succes și performanță.
Vreau să știu dacă și alții simt la fel: acea presiune constantă, senzația că dacă nu reușesc să ating standardele astea, nu sunt destul de bună. Nu vorbesc doar despre școală, ci despre tot – așteptările societății, ale familiei, ale prietenilor. Mie uneori îmi vine să strig: ‘Stop! Vreau doar să fiu fericită, nu să fiu perfectă!’
Are cineva vreun truc sau o modalitate de a face față acestei presiuni? Sau doar încercați să ignorați și să mergeți mai departe, chiar dacă uneori simți că nu mai puteți? Aș fi curioasă să aud povești, perspective, orice… Vă mulțumesc că ați citit.
Cristiana: Știu exact ce simți, și eu am trecut prin momente în care mă simțeam copleșită de toate astea. E ca și cum toată lumea ne impune un anumit rol, și dacă greșim, parcă e ca și cum am eșuat complet. Dar am început să îmi dau seama că adevărata fericire vine din acceptarea proprie și din iubirea necondiționată față de noi înșine.
Nu există rețetă magică, dar pentru mine a fost tare important să învăț să mă opresc din goană, să respir adânc și să mă întreb: „De ce am nevoie cu adevărat acum?” Uneori, doar să recunoaștem că suntem obosite și să ne permitem să luăm o pauză face minuni.
Și tu, dacă simți nevoie, nu ezita să vorbești cu cineva de încredere. Nu e slăbiciune să cerem ajutor, ci putere. Iar ce e cel mai important e să ne punem pe primul loc, nu standardele impuse de societate.
Mersi că ai împărtășit tot ce simți, și vreau să știi că nu ești singură în asta. Împreună putem găsi modalități să trecem peste aceste momente și să ne reconectăm cu ce contează cu adevărat: fericirea și limpezimea sufletului.