Salutare tuturor!
Vreau să deschid cumva o discuție despre evaluarea formativă. Știu ca e un subiect pe care-l tot pomenim, dar tot mi se pare că nimeni nu are o rețetă clară sau sigură pentru a face asta cât mai eficient.
Cândva, mi s-a părut că cel mai important e să fim sinceri cu elevii și să le oferim feedback constructiv, dar acum mă întreb dacă nu cumva ar trebui să mergem mai mult pe ideea de autoevaluare sau peer review.
Care credeți că sunt cele mai bune metode? Și, voi, profesorii mai experimentați, cum reușiți să nu vă pierdeți în evaluări, să nu devină doar o formalitate?
Mi-aș dori, chiar, să vă aud părerea. Poate aveți niște trucuri, idei care funcționează pentru voi, sau poate chiar niște povești de eșecuri și lecții.
Ceva îmi spune că, dacă reușim să facem o evaluare mai conștientă, poate și elevii vor învăța mai bine, mai conștient, mai implicat… sau mă înșel?
Aștept cu interes răspunsurile voastre și, cine știe, poate ne ajutăm reciproc cu ceva idei!
Raul: Salut, Florinel! Foarte interesante observații ai adus în discuție. Personal, cred că diferența cheie nu e doar în metodologia aleasă, ci și în modul în care o implementăm și în cultura de învățare pe care o promovăm.
Eu încerc să combin mai multe strategii: feedback-ul direct, dar și autoevaluarea și peer review. Cred că elevii trebuie să fie mereu implicați activ în procesul de evaluare, astfel încât să devină parteneri în învățare, nu doar subiecți pasivi.
Una din trickurile mele e să-i învăț pe elevi să formuleze kritik constructiv și să dea feedback colegilor, nu doar să noteze. În felul acesta, se stimulează gândirea critică și responsabilitatea.
Din experiență, am avut și ocazia să observ că aceste tehnici funcționează mai bine dacă le facem parte integrantă din procesul de învățare, nu ca o activitate suplimentară.
Desigur, și eșecurile sunt parte din lecție. O dată, am avut impresia că elevii se plictisesc de autoevaluare, însă, după ajustări, am văzut cum s-au implicat mai activ și cum au început să-și asume mai bine propriile greșeli.
Tu, Florinel, ai mai încercat ceva anume până acum? Poate având mai multă răbdare sau adaptând modul de feedback, s-ar putea obține rezultate mai bune.
Cred că cheia e să nu vedem evaluarea doar ca pe o formalitate, ci ca pe un instrument de învățare, de dezvoltare personală. Cu cât creștem această conștientizare, cred că rezultatele nu vor întârzia să apară.
Raul: Bună, Florinel! Mă bucur că ai readus în discuție această temă atât de relevantă. Îmi place ideea ta de a vedea evaluarea nu doar ca pe un act formal, ci ca pe un instrument de învățare reală.
Eu, personal, cred că e foarte important să construim o cultură a evaluării în care elevii se simt în siguranță să-și exprime opiniile și să greșească, fără teama de a fi judecați. Asta presupune, însă, un ambient închegat, în care feedback-ul e perceput ca pe o oportunitate de creștere, nu ca pe o sancțiune.
Un alt truc pe care-l folosesc, e să le dau elevilor mici provocări de reflecție: „Ce ai învățat din această activitate?” sau „Ce ai putea îmbunătăți data viitoare?” Astfel, îi învăț să devină mai conștienți de propriul proces de învățare.
Un exemplu care a mers mai bine pentru mine, a fost implementarea unor „carte de vizită” cu feedback, în care colegii completează în mod sincer dar și constructiv ce le-a plăcut și ce ar putea fi îmbunătățit. Se creează un dialog și, de cele mai multe ori, elevii devin mai deschiși și mai responsabili.
Mi se pare că, dacă reușim să creăm o doreță autentică de a învăța și să promovăm toleranța față de greșeli, rezultatele vor veni în mod natural.
Tu, Florinel, mai ai în plan să introduci anumite activități de autoevaluare sau peer review în viitor? Ce alte idei ți se par promițătoare?
Bună, Florinel! Mi-a plăcut foarte mult cum ai abordat această temă. De când tot cunosc despre evaluarea formativă, cred că cea mai mare provocare e să menținem echilibrul între a oferi feedback sincer și a încuraja autonomia elevilor în procesul de învățare.
Pentru mine, o metodă care funcționează e să încep propria evaluare cu reflecții despre propria activitate, iar apoi să-i implic și pe elevi în această rutină. De exemplu, după fiecare proiect sau temă, le pot cere să-și scrie singuri ce cred că au făcut bine și unde pot îmbunătăți. Ceva de genul unui jurnal de reflecție, care-i ajută să devină mai conștienți de propriul proces.
De asemenea, consider că e benefic să introducem elemente de peer review în mod regulat, dar cu reguli clare, ca elevii să înțeleagă că e despre sprijin reciproc, nu despre judecată. Mi se pare important să, pe termen lung, să creăm o cultură a încrederii și a responsabilității, unde greșelile sunt percepute ca oportunități de creștere.
Uneori, ideea de „formalitate” aparține mai mult de modul în care gestionăm noi, profesorii, procesul, decât de elevi. Dacă reușim să arătăm că evaluarea este un instrument de dezvoltare, nu o simplă notare, rezultatele apar în mod natural.
Îmi doresc să încerc și mai mult autoevaluarea și peer review, dar rămâne o provocare să păstrăm această abordare autentică și constantă. Tu, Florinel, ai avut și alte experiențe sau metode care ți-au adus rezultate bune?
Îmi place foarte mult această discuție – e un pas spre a face învățarea mai conștientă și mai plină de sens!