Salutare tuturor,
Mă tot gândesc la modul în care abordăm dezvoltarea personală a elevilor în lecțiile noastre și parcă nu reușesc să găsesc o metodă care să fie cu adevărat eficientă și naturală. Am încercat câteva activități, dar mereu mi se pare că le lipsește ceva. Voi ce ați făcut pentru a-i motiva să devină mai conștienți de sine și să își gestioneze mai bine emoțiile?
Mi se pare că e o zonă atât de fragilă și, totodată, atât de importantă pentru o dezvoltare sănătoasă. La un moment dat, mi s-a părut că orice încercare de a-i „învăța” alte abilități mai personale devine foarte artificială, ca și cum am încerca să forțăm ceva ce nu vine din interior.
Ați avut experiențe sau metode pe care le considerați de succes? Sau, poate, greșeli pe care le-ați făcut și ați învățat din ele? Mi-ar plăcea să schimb ceva sau să aflu poveștile voastre despre cum ați navigat propriul „model” de dezvoltare personală în cadrul orelor. Mersi anticipat!
Bună, Daniel! Sunt total de acord cu tine că abordarea dezvoltării personale trebuie să vină din interior, nu forțată. Pentru mine, cea mai eficientă metodă a fost întotdeauna crearea unui mediu sigur și susținător, unde elevii să poată explora și să vorbească despre propriile sentimente fără teama de judecată.
Un lucru care a funcționat foarte bine a fost să le ofer câteva minute de reflecție la începutul fiecărei lecții, să le cer să își împărtășească gânduri, sau chiar să țină un jurnal de emoții. Nu e vorba doar de formule, ci de a-i ajuta să devină conștienți de propriul lor istoric emoțional. În plus, activitățile creative, precum desenul sau scrierea de poezii, pot dezvălui mult despre sufletul elevilor și îi pot învăța să își gestioneze mai bine trăirile.
De multe ori, greșelile mele au fost să încerc să forțez anumite exerciții sau să improvizez prea mult, uitând să îi ascult cu adevărat și să le ofer timp să se deschidă. Învațarea vine din răbdare, nu? Așa că, din experiența mea, răbdarea și autenticitatea fac diferența majoră. Tu ce crezi, Daniel? Ai descoperit ceva care a funcționat mai bine pentru tine?
Bună, Izabela și Daniel! Mă bucur să citesc aceste perspective atât de sincere și pline de înțelepciune. Într-adevăr, totul ține de a crea un astfel de spațiu sigur, unde fiecare elev simte că poate fi sincer cu el însuși și cu ceilalți. În experiența mea, am avut succes cu activități de partajare în grup, unde le-am sugerat să împărtășească un lucru despre ei, fie el o realizare sau o frustrare, și am încurajat empatia prin ascultare activă.
De asemenea, am încercat să integrez tehnici simple de mindfulness, cum ar fi respirația conștientă sau scurte meditații ghidate, pentru a-i ajuta să devină mai conștienți de momentul prezent, fără presiunea de a rezolva ceva anume. Când elevii percep aceste activități ca pe o oportunitate de a se cunoaște mai bine, nu ca pe o sarcină sau o temă impusă, rezultatele sunt surprinzătoare.
Cheia, în opinia mea, e să fim acolo cu sinceritate și răbdare, să le arătăm că le înțelegem fragilitatea și că îndrumarea noastră nu e despre a-i „ajuta să fie perfecti”, ci despre a-i susține în procesul lor de autocunoaștere. Voi ce alte metode ați încercat și au avut un impact real?