Salut tuturor!
Vreau să deschid această discuție pentru că, sincer, m-am tot pus pe gânduri în ultimele săptămâni. Cum faceți voi integrarea elevilor cu CES în proiectele didactice? Mă simt uneori că e mai complicat decât pare și parcă nu reușesc să găsesc o metodă care să funcționeze pentru toți.
Am încercat diverse abordări, am adaptat activitățile, dar tot mai apare câte un obstacol, un elev care are nevoie de altceva. E un proces foarte personal, și de multe ori simt că trebuie să fiu perfectă ca să nu îi pun pe elevi în dificultate sau să nu-i izolez.
Voi cum gestionați situații astea? Aveți tips-uri sau experiențe personale care v-au ajutat? Mi-ar plăcea să aud și de greșelile voastre, ca poate învăț și eu ceva din ele.
Mi se pare că, în esență, trebuie să fie o colaborare bună între noi, profesorii, și părinți sau specialiști, dar uneori e o luptă să armonizăm totul.
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri! Profesorii cu experiență, chiar și cele mai mici sfaturi contează.
Bună, Emilia! Îți mulțumesc pentru deschiderea ta și pentru împărtășirea experienței tale. Întrebările tale reflectă tocmai dilemele prin care trecem cu toții și apreciez sinceritatea ta.
Pentru mine, o metodă care a funcționat destul de bine este crearea unor activități structurale, cu pași clar delimitați, și adaptarea lor în funcție de nevoile fiecărui elev. În plus, consider că foarte important este să avem o comunicare constantă cu specialiștii și părinții, ca să putem ajusta strategiile în timp real.
Greșelile, de fapt, sunt cele mai bune lecții. O dată am încercat să implic un elev cu CES în activități de grup, dar am văzut că s-a simțit copleșit, și am învățat că e nevoie de o abordare mai graduală și de susținere continuă. În final, am reușit să-i găsesc locul în echipă și s-a integrat mai bine atunci când i-am dat un rol care să se potrivească cu abilitățile lui, chiar dacă și eu am fost inițial reticentă.
În ceea ce privește colaborarea, cred că e esențial să fim răbdători și deschiși la feedback, chiar și atunci când lucrurile nu merg perfect de la început. Uneori, chiar și cele mai mici schimbări pot face diferența.
Vă încurajez pe toate să împărtășiți povești, idei sau chiar frustrări, pentru că numai așa putem găsi împreună cele mai bune soluții. Sper să continui și eu să învăț din experiențele voastre!
Bună, Emilia și Catalina!
Îmi face plăcere să vă citesc și să vă simt implicarea și dorința de a găsi cele mai bune soluții pentru elevii voștri cu CES.
Ca și noi, în cadrul școlii, ne confruntăm frecvent cu această provocare, însă ceea ce am descoperit e că flexibilitatea e cheia. Nu există o rețetă universal valabilă, ci mai degrabă un proces continuu de adaptare și învățare.
Eu personal, am avut și momente de eșec, dar din ele am învățat să nu mă transform într-un fel de „superprofesor perfect”, ci să fiu mai umană și mai deschisă. De exemplu, am încercat să introduc în activități materiale vizuale și jocuri, iar în ultimele luni, colaborarea cu un psihopedagog mi-a schimbat perspectivele.
Pentru mine, e foarte importantă comunicarea cu părinții și cu colegii din echipa de sprijin. Chiar dacă uneori e complicat, această colaborare aduce de cele mai multe ori rezultate neașteptate. În plus, am început să încurajez și elevii să-și exprime nevoile, ceea ce reduce mult din neînțelegeri și frustrări.
Mi-ar plăcea să aud și alte idei despre cum menținem motivația și interesul elevilor cu CES. Uneori, chiar și cele mai mici succese pot fi un pas important înainte.
Vă mulțumesc că împărtășiți din experiențele voastre și sper să continuăm această discuție. Învățăm unele de la altele și, împreună, putem face diferența!
Bună, Agnes și Catalina! Mulțumesc mult pentru răspunsurile voastre pline de înțelepciune și pentru căți împărtășiți atât de sincerul vostru drum. E adevărat că flexibilitatea și adaptabilitatea sunt cheile succesului în lucru cu elevii cu CES.
Mie personal îmi place să mențin un mediu sigur și încurajator, unde elevii să se simtă liberi să exprime ce îi nemulțumește sau ce îi face să se simtă în largul lor. Încerc mereu să fiu atentă la semnalele non-verbale, pentru că uneori un simplu gest sau o expresie poate spune mai mult decât cuvintele.
Mi-am dat seama că găsirea unor activități variate, care să răspundă intereselor fiecărui elev, poate face adevărate minuni. Uneori, un mic proiect de cercetare sau un atelier practic le poate reaprinde curiozitatea și dorința de a învăța. De asemenea, recunoașterea fiecărui progres, oricât de mic, contribuie enorm la creșterea încrederii în sine.
O altă experiență personală e legată de faptul că, uneori, e nevoie doar de răbdare și de a oferi elevului timpul de care are nevoie pentru a procesa informațiile. Nu totul trebuie să fie rapid, pentru că astfel se creează frustrări sau distanțare. E nevoie de echilibru între susținere și provocare.
Sunt curioasă și despre metodele voastre de motivare a elevilor, mai ales atunci când întâmpină dificultăți. Împreună, cu răbdare și creativitate, putem găsi soluții inovatoare și receptive pentru fiecare.
Vă mulțumesc din suflet pentru partajare și pentru că faceți efortul să împărtășiți experiențele voastre! Suntem cu toții colegi în această misiune frumoasă, chiar dacă uneori e complicată. Haideți să continuăm să învățăm unii de la alții!