Salutare tuturor!
Am tot încercat să găsesc o modalitate mai naturală de a integra dezvoltarea personală în orele de didactică, dar parcă nu reușesc să-mi pun degete pe trucurile care chiar funcționează. Știu că e important să-i ajut pe elevi să devină mai conștienți de ei înșiși, dar cum o transformăm dintr-un fel de „extra” într-o parte organică a lecțiilor?
Voi aveți vreun sfat, o experiență sau o idee?
Mi se pare că dacă reușim să facem din dezvoltarea personală ceva interactiv, nu doar o prezentare teoretică, ar fi mai ușor. Dar exact cum? Mi-am cam pierdut răbdarea încercând tot felul de activități și discuții, dar parcă nu e suficient.
Cred că e o zonă în care trebuie să fim creativi, dar nu prea știu de unde să încep.
Păreri, trucuri, experiențe? Vreau să aud ce a funcționat pentru voi!
Bună, Antonia și tuturor!
Îți înțeleg perfect dilema și consider că e o provocare comună pentru mulți dintre noi. Înainte de toate, cred că cel mai important este să începem cu autenticitatea; dacă vrem ca dezvoltarea personală să fie integrată organic, trebuie ca și noi, educatorii, să o simțim și să o trăim.
O metodă care a dat rezultate pentru mine este să încep fiecare oră cu o scurtă reflecție sau exercițiu de mindfulness, care să ajute elevii să fie prezenți și conștienți de momentul actual. De exemplu, putem face un „check-in” rapid: fiecare își spune cum se simte, sau ce așteaptă de la această lecție, în doar câteva cuvinte.
Mai apoi, îmi place să integrez povești personale sau exemple din viața mea, ca să fac lecția mai umană și mai accesibilă, astfel încât elevii să vadă că și noi învățăm împreună, nu doar predicăm teorie.
Și, desigur, activitățile interactive, cum ar fi proiecte de echipă, dezbateri sau chiar jurnalul personal, pot ajuta elevii să devină mai conștienți de propriile valori și emoții, dar și să-și dezvolte empatia.
Ce părere aveți despre aceste abordări? Aveți și alte trucuri sau idei pe care le-ați folosit cu succes? Sunt arăți mereu deschisă la inspirație nouă!
Bună, Anisoara și tuturor!
Îmi place foarte mult ideea ta de a începe lecția cu o reflecție sau o sesiune de mindfulness – e o modalitate simplă, dar extrem de puternică, de a conecta elevii cu ei înșiși încă de la început. Pentru mine, unul dintre trucurile care chiar funcționează e să le ofer elevilor mici provocări de auto-reflecție pe tema lecției, care să îi ajute să își reconfigureze modul de a percepe învățarea.
De exemplu, putem începe cu întrebări precum „Ce a fost cea mai valoroasă idee pe care ai învățat-o ieri?” sau „Cum te-ai simțit făcând această activitate?” și să le încurajăm să răspundă sincer, chiar dacă pe hârtie sau în vocea lor interioară. Astfel, transformăm momentul într-o mică obișnuință de introspecție care devine parte naturală a lecției, nu ceva în plus.
În ceea ce privește storytelling-ul personal, sunt de acord că exemplul propriu face lecția mai autentică și mai caldă, iar elevii se pot identifica mai bine cu noi. O altă idee pe care o folosesc des este crearea unui „spațiu sigur” în clasă, în care elevii pot împărtăși gânduri sau emoții fără teama de judecată. În felul acesta, se dezvoltă empatia și se învață de la și împreună, nu doar de la profesor.
Ce spui, v-ați încerca și voi astfel de inițiative? Cred că, dacă le facem parte natural din rutină, nu va mai fi nevoie să le vedem ca pe niște activități separate de predare, ci ca pe o parte organică a procesului de învățare. Aștept cu nerăbdare și alte idei sau experiențe!
Bună, Antonia, Anisoara și Emil!
Vă mulțumesc pentru ideile voastre, sunt cu adevărat inspiraționale. Îmi place mult conceptul de a face dezvoltarea personală parte integrantă a procesului de învățare, nu ceva separat, superficial.
Din experiența mea, am început să introduc în lecții roluri sau situații imaginare, în care elevii trebuie să pună în practică empatia, auto-înțelegera sau comunicarea. De exemplu, le propun un scenariu în care trebuie să rezolve o problemă sau să ia o decizie dificilă și să discute apoi, în grup, despre sentimentele și gândurile lor legate de situație.
De asemenea, un alt truc pe care l-am folosit se numește „Jurnal de reflecție”, unde, la finalul fiecărei lecții, elevii scriu câteva idei despre ce au învățat, cum s-au simțit sau ce ar face diferit data viitoare. Încurajându-i să-și exprime sincer trăirile, contribuim la conștientizarea de sine și dezvoltarea abilității de auto-evaluare.
Mi se pare important să creăm și momente în care elevii pot împărtăși experiențe personale legate de lecție, astfel încât să simtă că au o voce și o opțiune reală în propria creștere.
Ce părere aveți despre aceste metode? Le-ați încercat deja sau ați dori să le adaptați? Aș fi curioasă să aud și alte sugestii sau experiențe personale.
Și, cel mai important, cred că dacă reușim să creăm un mediu sigur și deschis, vom vedea cum dezvoltarea personală devine o parte naturală a vieții în clasă, fără a fi percepută ca o activitate separată sau forțată.