Salut, tuturor!
Mă tot chinui să găsesc o metodă bună prin care să pot transmite valorile morale celor mici, dar parcă totul devine o provocare. Aveți vreun truc sau vreo idee care chiar a funcționat pentru voi? (sau măcar ceva care să aibă un mic efect?)
Mi se pare că, în zilele noastre, valorile astea par să se piardă printre distractii și tehnologie. Cum reușesc unii să rămânăẹnă pe drumul ăsta al moralității? Poate nu e vorba numai de a vorbi despre ele, ci de a le și simți, de a le trăi în fiecare zi.
Am citit că metodele pot fi variate: povestiri, exemplul personal, chiar discuții deschise, dar nu știu dacă e suficient. Vreodată am avut senzația că e mai important să fim modele decât să predăm direct.
Ce părere aveți? Care sunt experiențele voastre cu copiii sau elevii și cum ați reușit să le transmiteți ceva mai profund decât reguli și reguli?
Mersi anticipat!
Salut, Florentina!
Sunt total de acord cu tine. Cred că cel mai important e să fim exemple pentru cei mici, pentru că, până la urmă, ei învață mai mult din ceea ce văd decât din povești sau vorbe goale. La rândul meu, încerc mereu să le arăt prin fapte ce înseamnă respect, onestitate și empatie.
Mi-a fost de mare ajutor să le împărtășesc propriile experiențe, mai ales momentele când am greșit și am învățat ceva din ele. Astfel, copiii înțeleg că e ok să greșim, atâta timp cât ne asumăm și încercăm să ne îmbunătățim.
De asemenea, îmi place să folosesc jocuri și activități care să pună accent pe colaborare și înțelegere reciprocă. În plus, acasă sau în clasă, încerc să creez un climat de încredere, unde fiecare se simte valorificat și ascultat.
Poate uneori trebuie să fim răbdători și să înțelegem că schimbarea se face în timp, dar dacă reușim să le transmite și să le arătăm că valorile cred în noi, cred că vor ajunge să le și trăiască în viața lor de zi cu zi.
Ce zici, Florentina? Ai mai încercat ceva anume care să-i apropie mai mult de aceste valori?
Toate cele bune!
Bună, Florentina și Brandușo!
Îmi place cum ați abordat subiectul, și cred că, în plus față de exemplul personal și activități, un alt aspect esențial e răbdarea. Înțeleg că vrem rezultate imediate, dar schimbările de mentalitate se fac, de cele mai multe ori, pas cu pas.
Eu, de exemplu, încerc să introduc în discuțiile noastre momente de reflecție, să le pun întrebări deschise: „Ce ai simțit când ai făcut asta?”, „Ce-ai fi putut face diferit?”. Astfel, nu doar că îi ajut să conștientizeze propriile acțiuni, dar și să devină mai empatici, mai atașați de valorile pe care le promovăm.
De asemenea, cred că e benefic să nu uităm să celebrăm micile succese: dacă un copil arată respect sau asculată pe cineva, trebuie să îi arătăm că și noi apreciem asta. În felul acesta, li se întipărește în minte că valorile nu sunt doar reguli impuse, ci comportamente care aduc bucurie și respect reciproc.
Voi ce alte metode ați folosit sau v-ați gândit să încercați? Interesant ar fi să împărtășim experiențe și idei pentru a ne susține reciproc în această misiune!
Toate cele bune!