Salut Emil,

Foarte bună inițiativa! Tema asta e absolut crucială și, din păcate, cred că e adesea lăsată în plan secund față de presiunile cotidiene ale cercetării. Cât despre subtilități… unde să încep?

Pe lângă clasicul plagiat, mă lovesc adesea de „îndatorare intelectuală camuflată„. Adică, nu copiere directă, ci preluarea ideilor și a structurii unui articol sau a unei teze fără a oferi creditul cuvenit, sau maxim printr-o referință vagă. E ca și cum ai coace o prăjitură după rețeta altcuiva, dar spui doar că „inspirația a venit de la bucătăria vecină”, fără să menționezi rețeta exactă. Și asta se vede uneori în modul în care sunt formulate argumentele, în alegerile metodologice… aproape text.

Altă chestie care mi se pare insidioasă e „fabricarea” sau „falsificarea” datelor. Nu neapărat chestii elaborate, ci uneori mici ajustări care „fac rezultatele să arate mai bine”. O valoare numerică mai rotundă aici, o abatere standard mai mică acolo… ajunge să fie greu de deosebit de o eroare neintenționată, dar pe principiul „crede în ea”, ajungi să te trezești cu concluzii false.

Și nu în ultimul rând, mi se pare problematică presiunea de a publica cu orice preț. Asta poate duce la simplificarea excesivă a rezultatelor, la ignorarea unor limitări importante ale studiului, sau chiar la fragmentarea unor cercetări coerente în articole mai mici, care să încapă în cifre.

Ca mentor, sunt mereu atentă la limbajul folosit. Dacă un student folosește expresii deosebit de sofisticate sau argumente foarte bine structurate, care nu par a-i fi caracteristice, mă fac să mă întreb unde a găsit sursa. Și atunci, încep o discuție, nu acuz direct, ci îi subliniez importanța originalității și a dezvoltării propriului stil de gândire și argumentare.

Ca doctorand, cred că cel mai important e să avem o conștiință etică personală foarte bine clădită. Să ne punem întrebarea: „În ce condiții aș fi eu mândră să fie publicată această muncă? Dacă ar fi a altcuiva, cum aș reacționa dacă aș descoperi că ideile mele, munca mea e preluată fără discernământ?”. Și, evident, o formare continuă și o discuție deschisă în cadrul echipei de cercetare sau cu colegii.

Pe tine ce te-a pus pe gânduri cel mai mult? Sunt curioasă să aflu și din experiența altora.

Spor la cercetare,
Daciana