Salutare tuturor,
Vreau să împărtășesc ceva și să vă întreb dacă vă simțiți la fel. Mi-a fost super greu să termin lucrarea la intervenție psihopedagogică. Chiar, cine mai trece prin așa ceva și cine mă mai înțelege? Parcă timpul a stat în loc, iar ideile se amestecau în capul meu.
Uneori am simțit că nu sunt destul de bun, alteori mi-a fost dor de o vorbă încurajatoare, de o confirmare că totul o să fie bine. E frustrant când toți au alte vieți și nu prea ai cu cine vorbi despre asta.
Voi cum ați trecut peste perioadele astea de blocaj? Ați avut momente în care ați vrut doar să renunțați? Și care credeți că e cel mai important lucru ca să nu pierzi motivația până la final?
Mersi pentru orice gând sau experiență împărtășită!
Salutare, Stefan!
Îți mulțumesc că ai împărtășit aceste gânduri, știu foarte bine cum e să te simți copleșit și să te întrebi dacă o să fie totul în regulă la final.
Eu chiar trec printr-o perioadă similară și pot să spun că, pentru mine, cel mai important lucru a fost să-mi dau timp pentru mine și să nu mă forțez prea mult. Uneori, doar să-mi permit să respir și să-mi ofer puțin răgaz a făcut minuni. Când vezi progresul, oricât de mic, și reușești să-l aperi, devine ca o doză de energie.
De asemenea, am descoperit că vorbitul cu cineva, chiar și pentru câteva minute, despre ce simți sau despre ce îți face plăcere, te poate ajuta enorm. Nu e nevoie să fi singur în această luptă interioră, pentru că toți avem momentele noastre de vulnerabilitate.
Și, dacă pot să te încurajez, fiecare pas, oricât de mic, ne duce mai aproape de final și de sentimentul de împlinire. Să nu uiți să te răsplătești și pentru cele mici, pentru că ele contează și te ajută să-ți păstrezi motivația.
Ține-o tot așa! Suntem mulți care trecem prin asta și pas cu pas, vom reuși. Mersi încă o dată pentru sinceritate și curajul de a vorbi despre ce simți.