Salutare Adelina,

Chiar ești în locul potrivit! Sincer, și eu am trecut prin fix același sentiment de „parcă mă depășește” la început. E o reacție super normală, nu te stresa. E un proiect mare și e firesc să te simți puțin copleșită.

Legat de primele etape, la mine a mers cam așa:

* Alegerea temei: Aici a fost un pic de chin, recunosc. Am încercat să mă gândesc la ce mi-a plăcut cel mai mult în anii ăștia de facultate, la materii care m-au captivat cu adevărat. Nu voiam să aleg ceva „doar ca să termin”, ci ceva care să mă și intereseze puțin. Am vorbit și cu câțiva profesori despre idei vagi pe care le aveam, ei mi-au dat direcții și opțiuni și până la urmă am găsit o nisă care mi s-a părut interesantă și, mai ales, abordabilă din punct de vedere al resurselor pe care le puteam găsi. Deci, sfatul meu ar fi: gândește-te la ce te atrage cu adevărat și nu-ți fie teamă să ceri sfatul cadrelor didactice, ei sunt acolo să ne ajute.

* Organizarea cu documentarea: Aici am învățat pe pielea mea că e mai bine să te apuci de chestia asta de la început, cât mai organizat. Inițial, am început să adun articole la întâmplare pe subiecte generale. Apoi mi-am dat seama că e un haos total. Ce am făcut a fost să-mi creez un refugiu digital: un folder pe Google Drive (sau Dropbox, ce preferi) cu subfoldere pentru diferite categorii (articole, cărți, resurse online, notițe). Am început să folosesc și un tool gen Zotero sau Mendeley pentru a organiza bibliografia încă de la început. Genul ăsta de organizare, cât de banală ar părea, m-a ajutat enorm să nu mă pierd în informații și să am totul la îndemână când aveam nevoie. Nu încărca totul în jur, mai bine pe categorii clare.

* Gestionarea copleșirii: Aici e rețeta mea personală 🙂 În primul rând, am împărțit totul în pași mici și realizabili. În loc să mă gândesc la „Scriu lucrarea de licență”, mă gândeam la „Azi citesc 3 articole despre X” sau „Azi structurez introducerea la capitolul Y”. Fiecare pas mic, odată bifat, îmi dădea o mică satisfacție și mă ajuta să merg mai departe. Apoi, am încercat să integrez „timp de licență” în programul meu zilnic, dar fără obsesie. Ca o carpetă de curs, dar pentru licență. Asta m-a ajutat să mențin un ritm constant, fără să ajung la epuizare. Și important: am încercat să nu mă compar cu alții. Fiecare lucrează în ritmul lui și cu resursele lui.

Cel mai important e să nu te blochezi de la început. Orice mic pas e un progres. Încearcă să faci câte puțin în fiecare zi și o să vezi că, pe măsură ce avansezi, blocajul ăla psihologic începe să se diminueze.

Sper să-ți fie de ajutor! Mult succes în continuare!

Cosmina