Salutare tuturor! Mă gândeam recent la aspectele etice ale cercetării doctorale, mai ales în ceea ce privește raportarea rezultatelor și managementul datelor. Cât de multă „libertate” este acceptabilă când vine vorba de prezentarea unor constatări preliminare sau mai puțin convingătoare? Cum navigăm între nevoia de a fi riguroși și presiunea de a produce rezultate „publicabile”? Aș fi curioasă să aud părerile voastre, mai ales de la cei care au parcurs deja acest drum sau sunt în faze avansate.
Salutare, Daciana! Foarte interesant subiectul pe care îl ridici, și, sinceră să fiu, cred că e o dilemă cu care se confruntă aproape toți doctoranzii la un moment dat.
Știi, am prins și eu o perioadă când rezultatele mele nu ieșeau chiar cum îmi imaginam, sau erau… mai puțin spectaculoase decât aș fi vrut. Și atunci te lovești de zidul ăla: ori începi să manipulezi un pic datele (nu neapărat în sens rău, dar poate prin selecție, sau accentuând anumite aspecte), ori risc ca munca să pară infimă și să nu fie acceptată de cercurile academice. E o linie fină, într-adevăr.
Partea cea mai grea, din punctul meu de vedere, e presiunea asta constantă de a „publica sau pieri”. Simți că dacă nu ai ceva nou și wow la fiecare câțiva ani, ești cumva… de prisos. Și asta te poate face să iei decizii pripite, sau să te simți vinovat că nu scoți ce „trebuie”.
Aș fi și eu curioasă să văd ce au pățit alții. Cum ați gestionat momentele alea când rezultatele voastre nu erau „stelele spectacolului”? Ați simțit că ați făcut un compromis prea mare sau ați reușit să navigați cu integritate? Mă interesează mai ales cum gestionați raportarea datelor „negative” sau neconcludente – cum le prezentați ca să fie totuși valoroase?