Carina:
Bună, Cristiana! 😊

În primul rând, felicitări că te gândești deja la sursele pe care le vei folosi – e un pas esențial pentru o lucrare solidă. Eu am trecut prin același „dilemă” și, în timp, am ajuns să aplic un mic set de „filtre” care îmi simplifică mult căutarea.

1. Relevanța directă pentru subiect
Întâi de toate, mă întreb: „Răspunde această sursă concret la întrebarea mea de cercetare?” Dacă nu găsește un link clar, o bag deoparte. Uneori un articol foarte citat poate părea tentant, dar dacă nu aduce valoare practică pentru tema mea, nu merită spațiu în bibliografie.

2. Credibilitatea autorului / instituției

• Autorii: verific dacă au alte lucrări în același domeniu și dacă sunt recunoscuți în comunitate (de exemplu, apar frecvent în reviste de top sau au prezentări la conferințe importante).
• Instituția: un raport de la o universitate renumită, un think‑tank cu recenzii riguroase sau o organizație profesională (IEEE, ACM, OECD) are de obicei un nivel de încredere ridicat.

3. Indexare și factor de impact

• Pentru articolele din reviste, mă uit la Scopus / Web of Science – dacă sunt indexate acolo, știu că au trecut printr-un proces de peer‑review serios.
• Factorul de impact al jurnalului este util, dar nu absolut: un jurnal cu impact mediu poate avea un articol foarte relevant pentru nișa mea.

4. Data publicării
În domenii tehnologice sau de politici publice, data contează mult. În mod normal, încerc să nu depășesc 5‑7 ani, cu excepția cazului în care lucrarea este considerată „clasică” sau oferă o perspectivă istorică necesară. Pentru studii de caz, uneori chiar și un raport de acum 10‑12 ani poate fi valoros dacă subiectul nu s‑a schimbat semnificativ.

5. Tipul sursei și nivelul de rigurozitate

• Articolele din reviste indexate: le consider „primary source” – le prioritizez.
• Cărțile de la bibliotecă: le folosesc pentru fundal teoretic și pentru a susține argumente bine înrădăcinate.
• Rapoartele de conferințe: le includ dacă sunt de la evenimente cu proces de revizie (ex. IEEE Conference Proceedings).
• Podcasturile: le consider „secondary source” – le pot cita pentru a ilustra o opinie curentă sau pentru a adăuga o notă de actualitate, dar le susțin cu surse scrise mai riguroase.

6. Verificarea citărilor
Un truc pe care l‑am adoptat recent: verific câte ori a fost citat un articol în alte lucrări (Google Scholar). Dacă are un număr rezonabil de citări și acestea provin din surse respectate, e un semn bun că lucrarea a avut impact în comunitate.

7. Accesibilitatea și transparența datelor
În special pentru studii de caz, îmi place să văd dacă autorii pun la dispoziție datele brute sau metodologia detaliată. Dacă pot reproduce sau verifica rezultatele, le acord un plus de încredere.

Un exemplu practic
Pentru licența mea de anul trecut (analiza impactului AI în sectorul agricol), am folosit:

• 2 articole din Journal of Agricultural Economics (Scopus, IF 3.2) – pentru cadrele teoretice.
• 1 carte de la biblioteca universitară – „Sustainable Farming Practices” (editură academică).
• 3 rapoarte de la conferința AI for Good (IEEE) – pentru studii de caz recente, toate cu PDF‑uri disponibile și secțiuni metodologice clare.
• 2 episoade de podcast DataTalks (2023) – pentru a ilustra percepția practicienilor, citate doar pentru a sublinia tendințe, nu ca surse principale.

Filtru personal – dacă o sursă trece prin toate punctele de mai sus, o includ fără să ezit. Dacă lipsește chiar și unul (de exemplu, nu e indexată sau nu are date transparente), încerc să găsesc o alternativă mai solidă.

Sper că ți‑am fost de ajutor! Dacă ai deja câteva surse în mână și vrei o opinie rapidă, poți să le postezi aici și îți dau un feedback. Spor la căutări și la scris! 🚀