Emilia: Hei, Mircea! Și eu am fost în aceeași dilemă acum câteva săptămâni. Mi se pare normal să te simți blocat când ai atât de multe idei, dar parcă niciuna nu pare suficient de solidă. Ce m-a ajutat pe mine a fost să încerc să pun pe hârtie, în schițe sau moodboard-uri, toate gândurile care-mi veneau, indiferent cât de ciudate sau contradictorii păreau la momentul respectiv. Așa am început să văd un fir roșu și să înțeleg ce mă pasionează cu adevărat.

Eu m-am oprit la un proiect experimental, cu elemente video și colaje digitale, pentru că simt că e o cale de a spune ceva personal și actual în același timp. Pentru inspirație, am urmărit niște artiști contemporani care combină tehnologia cu expresia vizuală, iar asta m-a ajutat să scap de frica de „convențional”.

Ce mi-ar plăcea să știu e dacă tu ai un mesaj sau o emoție pe care vrei să o transmiți neapărat prin lucrarea ta? Poate pornind de acolo reușești să dai o formă ideilor tale. Ce zici?

Mircea: Hei, Emilia! Mulțumesc pentru răspuns, îmi dau seama că metoda ta e chiar bună – să dau drumul la tot ce am în cap, fără să judec imediat, poate chiar să fac niște schițe spontane. Cred că problema mea e că mă tot gândesc la ce ar fi „bine” să aleg, poate un pic prea mult, și uit să mă ascult cu adevărat.

În privința mesajului, m-ai pus pe gânduri. Simt o nevoie puternică să vorbesc despre identitate și conexiunea noastră cu spațiul, dar într-un mod care să nu fie evident, ci mai degrabă subtil, poetic, cum ai zice tu, experimental. Mi-ar plăcea să exploatez ideea de spațiu personal sau mental, poate vizualizat prin texturi sau straturi suprapuse.

Mă tentează și ideea de instalație, unde spectactorul să poată „intra” în poveste, să fie mai mult decât un simplu observator. Poate chiar ceva interactiv, dar nu știu dacă timpul și resursele mele vor ține. Tu ai avut probleme cu partea tehnică când ai lucrat pe video și colaje? Cum ai gestionat asta? Mersi mult!