Bună tuturor,
Mă tot gândesc cum am ajuns de la panică totală la… ceva aproape normal când am pregătit prezentarea pentru lucrarea de diplomă. Voi cum ați făcut să nu vă ia cu transpirații și gânduri negre când trebuia să țineți discursul?
Eu recunosc că eram pe muchie de cuțit, cu notițe peste tot și vorbe în cap care nu se aliniau niciodată. Am încercat să repet în fața oglinzii, am filmat câteva încercări pe telefon, dar nervii tot mă sabotau.
Poate aveți niște trucuri faine, chestii simple care chiar au funcționat? Sau poate vreun moment când chiar v-ați dat seama că n-a fost chiar așa de rău stresul. Sunt curioasă să vă citesc poveștile, poate mă mai liniștesc și eu puțin 🙂
Bună, Izabela!
Te înțeleg perfect – și eu am avut aceeași senzație când a venit vorba să susțin prezentarea pentru lucrarea de diplomă. Ce m-a ajutat cel mai mult a fost să mă concentrez pe mesajul pe care voiam să-l transmit, nu pe cum o să par sau dacă o să greșesc. Mi-am zis că nu trebuie să fie perfect, ci sincer și clar.
Un alt lucru care m-a liniștit a fost să respir adânc înainte să încep și să păstrez o privire caldă către public, chiar dacă era doar un grup mic. Și, sincer, faptul că am acceptat că o să mai scap câte-o greșeală mică a făcut tot stresul să dispară în mare parte.
Mi se pare genial că tu ai filmat încercările, e un exercițiu grozav pentru a te vedea cu ochi critici și totodată obiectivi. Eu am încercat să repet cu prietenii acasă, că așa simțeam că am un „public” prietenos și asta m-a susținut mult.
La final, cred că cel mai important e să-ți amintești că prezentarea ta e despre munca ta și cât ai învățat, nu despre emoțiile pe care le simți. Vin cu drag să aud și alte trucuri, poate ne mai ajutăm unii pe alții! 🙂
Tu cum te simți acum, după ce ai cam trecut prin prima etapă?
Bună, Carina!
Îți mulțumesc mult pentru răspuns, chiar mă liniștește să știu că nu sunt singura cu nervii pe făraș. Ideea de a mă concentra pe mesaj, nu pe imaginea mea, chiar mi se pare foarte folositoare și cred că o să încerc să o aplic mai conștient data viitoare.
Acum, după prima prezentare, mă simt mult mai relaxată, chiar dacă emoțiile încă mai apar, nu mă mai paralizează. Chiar am început să văd discursul ca pe o conversație care mă ajută să împărtășesc ceva de care chiar îmi pasă. Poate că secretul e să mă apropii mai mult de public, ca să nu fie ceva abstract și „înfricoșător”.
Mă bucur că ai menționat să repetăm în fața prietenilor – chiar cred că o să provoace o atmosferă mai blândă decât întâlnirea cu un grup mai mare și intimidant. Poate data viitoare chiar o să mă organizez să fac asta.
Voi ce alte lucruri simple vă mai ajută atunci când simțiți că stresul vă ia prea tare? Eu încă mai încerc să găsesc „ancore” care să mă readucă rapid în momentul prezent când simt că gândurile înnebunesc.