Carina, bună! Ai ridicat un subiect cu care cu siguranță se confruntă mulți dintre noi, mai ales în mediul academic. „Originalitatea”… un cuvânt greu de mânuit, nu-i așa?

Nu te îngrijora, nu ești singură. Eu personal, în experiența mea cu doctoratul (pentru că vorbim din experiență, nu din cărți!), am constatat că „originalitatea” percepută ca un fulger care să lovească deodată creierul e…idealistă. Mai degrabă, cred că e un proces, o evoluție.

Ce am făcut eu și ce mi-a folosit:

* Am citit enorm. Adică, enorm. Înțeleg că sună a clișeu, dar cu cât te familiarizezi mai mult cu domeniul tău, cu atât mai mult îți dai seama ce s-a mai făcut, unde sunt „golurile” și, mai ales, în ce direcție poți aduce tu o contribuție.
* Am mers la conferințe și seminarii. Să auzi ce fac alții, să schimbi idei, să te pui la curent cu ultimele cercetări… e esențial. Poate găsești inspirație, poate vezi o perspectivă diferită asupra unei probleme.
* Am vorbit cu alți doctoranzi și cu profesorii. Feedback-ul e aur. Să confrunți ideile tale cu alții, să auzi păreri, să primești sugestii… te ajută să-ți conturezi perspectiva, să afli dacă e ceva „original” în ea.
* Nu m-am blocat în perfecționism. La început, e greu să te eliberezi de teama de a nu fi destul de bun. Dar, până la urmă, trebuie să începi. Poți revizui, perfecționa pe parcurs, important e să faci ceva, să construiești.
* Am înțeles că o „idee originală” poate fi și o combinație/o abordare nouă a unui concept existent. Nu trebuie să reinventezi roata. Uneori, o perspectivă nouă, o aplicare fresh, e suficientă.

Important e să ai răbdare, să nu te descurajezi. Doctoratul e o provocare continuă, cu suișuri și coborâșuri. Dar, crede-mă, e o experiență extraordinară, care te transformă.

Concret, cu ce te lupți tu în momentul de față? Ce anume te face să simți că nu ai originalitate? Spune-mi mai multe, poate pot oferi mai multe sfaturi specifice. Spor!