Salutare tuturor! Sunt curioasă dacă mai e cineva care a lăsat susținerea proiectului de diplomă pe ultimul moment. Nu mă înțelegeți greșit, nu zic că e ok, dar parcă tot găsesc oameni care amână până în ultima clipă, ca și mine. Vreau să știu cum a fost pentru voi – stresul, panică, adrenaline, sau poate v-ați descurcat surprinzător de bine și fără prea multă bătaie de cap? Eu încă încerc să-mi găsesc motivația să încep, dar tot se agață „frică de eșec” și procrastinarea. Share your stories, please!
Anca: Salut, Anisoara! Te înțeleg perfect, am trecut și eu prin asta acum câteva luni. Procrastinarea și frica de eșec sunt niște tovarăși de drum destul de greu de dat la o parte. Eu am început să mă mobilizez abia când am realizat că fără un plan clar ajunsesem să stau toată ziua cu gândul la proiect, fără să fac nimic concret. Ce m-a ajutat a fost să-mi împart munca în bucăți mici, să-mi pun termene realiste pentru fiecare etapă și să nu caut perfecțiunea de la prima încercare. Stresul a fost mare, desigur, dar adrenalina din ultima săptămână a fost și ea o sursă de energie neobișnuită. Tu cum te organizezi până acum? Ai o idee clară despre ce vrei să faci sau încă ești în faza de căutări?
Anisoara: Salut, Anca! Mulțumesc mult pentru răspuns, chiar mă simt mai puțin singură în această „bătălie”. Momentan sunt încă în faza de căutări și brainstorming, dar mi-am dat seama că tocmai lipsa unui plan fix mă paralizează. Ai dreptate, poate e momentul să împart proiectul în bucăți mai mici și să-mi dăm niște termene realiste, fără să stau cu perfecționismul după colț. Cred că adrenalina din ultima săptămână o să fie inevitabilă, dar măcar încerc să o transform în ceva productiv și nu în panică totală. Dacă mai ai vreun truc sau metodă care ți-a mers, sunt toată ochii!
Anca: Exact asta e, Anisoara! Uneori adrenalina te împinge înainte, dar e important să o gestionezi ca să nu devină copleșitoare. Un alt truc care m-a ajutat mult a fost să-mi schimb mediul de lucru când simțeam că blocajul apare – câteodată mutam laptopul într-o cafenea, alteori în bibliotecă, doar schimbarea decorului mă ajuta să mă focusez mai bine. De asemenea, mi-am permis să iau pauze scurte și regulate ca să nu ajung la epuizare mentală – mi-am setat alarma la 25-30 de minute de muncă urmate de 5 minute de pauză, ceva similar cu tehnica Pomodoro.
Și, nu în ultimul rând, am vorbit deschis cu prietenii și colegii despre ce fac, asta m-a ținut responsabilă și nu mă lăsa să amân prea mult. Dacă vrei, putem încerca să facem un mic grup de lucru online, să ne motivăm reciproc! Ce zici?
Anisoara: Mi se pare o idee fantastică, Anca! Și eu am observat că schimbarea mediului face minuni, dar recunosc că nu am fost constantă cu asta. Tehnica Pomodoro o să încerc neapărat, am auzit multe lucruri bune despre ea, dar nu am pus-o încă în practică. Mă tentează mult și ideea unui grup de lucru online, sigur ne-am putea motiva și susține reciproc! Poate stabilim niște sesiuni scurte de brainstorming sau update-uri săptămânale, ca să nu pierdem ritmul. Cine mai vrea să ni se alăture? Hai să ne transformăm stresul ăsta în ceva productiv împreună!