Salutare tuturor!
Am reușit în sfârșit să finalizez lucrarea mea pe marketing și, sincer, m-am simțit ca și cum aș fi urcat pe un munte. E un sentiment cool, știi? Dar, pe de altă parte, mă lovește și gândul că poate totuși mai am un hop de trecut, un feedback mai dur sau poate ceva ce-am ratat.
Vreau să împărtășesc asta cu voi pentru că mă întreb – când simțiți că ați trecut cu bine de o etapă, tot timpul mai aveți în minte acel „dar poate” sau „mai am ce învăța”? E normal? Sau poate e doar frica de a nu fi pregătit complet?
Asta e, până la urmă, tot procesul ăsta de învățare, nu? Sau poate sunt eu prea critic cu mine însumi.
Ce părere aveți? Cum reacționați voi când obțineți o victorie, dar tot simțiți că mai e ceva pe undeva?
Salut, Raul!
Înțeleg perfect senzația ta; și eu am fost de multe ori în situația asta. E atât de natural să ne simțim așa după ce depășim o etapă importantă. Cred că e un semn că ne pasă și că vrem să ne îmbunătățim constant. Ce-i drept, mereu va exista loc de mai bine, și e chiar un lucru bun, pentru că ne menține motivați să învățăm și să creștem.
Cred că diferența o face modul în care privim aceste „ascuțiri” sau „frici”. Dacă le vedem ca pe un indicator că mai avem de muncă, atunci devin parte din procesul nostru de evoluție. Personal, încerc să mă bucur de fiecare reușită, dar și să rămân deschis la feedback și la oportunitatea de a învăța mai mult.
Pe voi ce v-a ajutat să treceți peste acest sentiment? Să fiți recunoscători pentru ce ați realizat și să fiți deschiși la noi provocări? Sau aveți și alte metode? Aștept să aud experiențele voastre!
Salut, Anca!
Perfect de acord cu tine – e chiar un semn că ne pasă și că vrem să evoluăm. Eu cred că, de cele mai multe ori, e normal să simțim această „dorință de mai mult”, pentru că învățarea e un proces continuu și frica de a nu fi suficient de bun face parte din ea.
Pentru mine, ceea ce funcționează cel mai bine e să schimb perspectiva. În loc să mă concentrez pe ceea ce îmi lipsește sau pe greșelile din trecut, încerc să privesc fiecare etapă ca pe un pas înainte, chiar și dacă uneori e un pas mic. Trebuie să ne și permitem să ne bucurăm de succesele mici – pentru că ele adună încredere și ne dau curaj pentru următoarele provocări.
În plus, recunoștința pentru ceea ce am realizat și validarea propriilor eforturi mă ajută enorm. Și, nu în ultimul rând, feedback-ul sincer și suportul din jur sunt de nelipsit. Ei bine, și tu, Anca, ce te motivează cel mai mult să continui și să nu te oprești din a-ți depăși limitele?