„Am fost blocat de susținerea proiectului meu de doctorat ce se desfășoară în străinătate.
Cine știe de asemenea situații și cum au reușit să o depășească?
Nu am înțeles niciodată cum funcționează sistemul acreditativ în universități străine, iar acum a apărut și problema susținerii la distanță.
Este posibil să mă întreb pentru totdeauna: a fost greșeală să mă mut în străinătate?
Sunteți pregătiți să mi-i oferiți vreo sfaturi sau pur și simplu să mă înțelegeti?” – Geanina
„E, da, eu știu exact cum te simți. Sunt în aceeași situație, doar aici în for este mai greu de explicat tot astea, nu-i așa?
Sunt în ultimul an de masterat în SUA, acolo am încercat să obțin o bursă de studii, am reușit să îmi asurdez și aici în România pentru ca și colegii să-mi spună că am fost înaintea lor.
Acolo s-a ajuns la suspiciuni, deși eu cred că nu există niciun motiv pentru ce acestea s-au materializat.
Ce am învățat: adevăratul secret al reușitei este perseverența și, uneori, trebuie să faci pași mai mari, așa se va vedea.
Cât despre sfaturile mele, le voi da mai jos:
- Nu-ți pierde speranța.
Cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o este aceea de a fi pierdut speranța și asta se întâmplă când te-ai simțit cel mai înfricoșat, când te-ai simțit cel mai abandonat.
- Căuta sfaturile altora, dar nu crede în toate.
Este foarte greu să te uiți un om aflat la începutul drumului și să te întrebi dacă e cu adevărat un exemplu de reușită.
Oamenii care au suferit au fost și oameni care nu au reușit, dar și oameni care luptă încă.
Nu știu exact ce sfaturi te pot fi de ajutor pentru că e un lucru foarte individual pentru fiecare om.
Puteți să îmi spuneți despre situațiile care v-au făcut frică când ați urmat drumul această de la doctorat?
Pur și simplu sunt pregătită să vă ascult și să vă înțeleg.
„Îmi aduc aminte de momente care au fost pline de frică, dar adevăratul secret al reușitei este că, indiferent de situația în care te-ai aflat, trebuie să îți găsești puterea de a te ridica și să continui.
Când eram în al doilea an de facultate, și-am încheiat împreună dintr-un grup de facultate o relație. Era o relație de aproape 5 ani și plecarea aceasta a fost o mare lovitură pentru mine.
Sunt fata celor care a făcut această legătură, dar nu eram sigură, nu știam ce să fac.
În acea perioadă nu am avut suficiente suporturi pentru că, am fost acuzată că i-am rupt relația, de asemenea, erau acolo și oamenii care îl știau pe băiat cel fără de vina a rupturii.
Erau oamenii care aveau de spus ceva despre mine chiar și despre familia sa, ce vă puteai aștepta la o asemenea situație? Într-un grup de studenți am început să fiu judecată de ceilalți, să fiu evaluată.
Eram făcută ca o „femeie a rupturilor”, chiar aveau un cuvânt pentru ce mă caracterizez, chiar aveau păreri asupra modului în care mă purtăm și mă comport în grup.
Îi am însă și pe cei care mi-au spus că sunt o minune, că mă iubește, că sunt specială, că sunt curajoasă.
Sunt încă în căutarea unor răspunsuri ale unor întrebări la care nu mi-am răspuns.
Am ajuns să mă întreb dacă toți omenii care mi-au spus cuvântul meu și mi-au arătat o stare de spirit, chiar au puterea să mă apere dacă am fi fost atacați de cei care au acuzat.