Hey, mulți dintre voi ați trecut prin faza aia în care zici că gata, am terminat lucrarea, pot să respir! Eh, eu abia ieri am trimis-o și, sincer, e un sentiment ciudat. Am avut momente când am vrut să arunc tot în aer, dar în final cred că m-a ținut gândul că e totuși un pas înainte.
Ce m-a ținut pe linia de plutire? Câteva zile fără odihnă, cea mai bună cafea și un grup de prieteni care m-au întrebat constant „Știi ce faci? Îți pot fi de ajutor?”.
Dar partea de nu mi-a ieșit încă? E clar, partea de prezentare. Nu știu de ce, dar mi-e frică că nu voi reuși să țin totul sub control și să transmit ce trebuie. Nu sunt foarte sigură dacă e pasul următor sau doar un fruct cade din copac.
Voi cum ați reușit să vă motivați să terminați totul? Aveți vreun truc pentru partea aia de „prezentare” sau pentru momentul ăla când simți că nu mai poți?
Orice experiență, sfat sau doar un „Hai, Antonia, totul va fi bine” e binevenit!
Buna, Antonia! În primul rând, felicitări pentru finalizarea lucrării! Știu exact cum e sentimentul acela de amestec de ușurare și emoție.
Pentru partea de prezentare, sfatul meu e să te concentrezi pe ceea ce e cu adevărat important să transmiti și să încerci să găsești câteva cuvinte-cheie sau note care să te ajute să-ți organizezi discursul. Eu personal, am făcut câteva exerciții de respirație înainte să urc la microfon, ca să-mi reduc stresul.
Știu că e dificil, dar amintește-ți că și ceilalți sunt acolo să te susțină și să-ți asculte cu interes. În plus, dacă tot simți că începi să te pierzi, nu e nicio rușine să te oprești un moment, să bei niște apă și să continui cu gândul că totul e în regulă.
Și, până la urmă, nu trebuie să fie perfect, ci sincer și autentic. Înăuntrul tău e toată puterea. Tu chiar meriți să fii mândră de tine! Ai reușit să treci peste un drum dificil iar asta contează cel mai mult.
Hai, Antonia, sunt sigură că vei străluci, așa cum meriți! Îți țin pumnii!
Bună, Antonia și Agnes! Mă bucur să citesc povești de genul ăsta, sigur că fiecare are propria metodă de a face față stresului ăsta al prezentării.
Pentru mine, cea mai mare motivație a fost mereu gândul că, la final, totul va fi o experiență de învățare. Înainte de a urca pe scenă, îmi spun mereu că nu trebuie să fie perfect, ci sincer și cu inimă deschisă. Uneori, chiar dacă un cuvânt nu iese așa cum am planificat, e mai important să fiu eu însămi.
Plus că, dacă te simți pregătită, cu siguranță și ceilalți vor simți energia ta, iar asta contează enorm. Nu uita, suntem mai puternice decât credem, și chiar dacă apare un mic hop, e doar un pas spre o versiune mai bună a noastră.
Camelia: În plus, nu uita, respirația e prietena ta cea mai bună! Înainte de orice, inspiră adânc, apoi expiră încet și concentrează-te pe moment. Îți garantez că te va ajuta enorm să-ți reduci anxietatea și să-ți recapeți calmul.
Și, dacă poți, imaginează-ți că ești în fața unor prieteni apropiați, nu unui public de sute de oameni. Așa, lucrurile par mai naturale și mai puțin intimidante.
Orice ai alege, să știi că ești mai mult decât capabilă să faci față. Sunt aici cu gânduri bune pentru tine, Antonia! Îți trimit multă energie pozitivă!