Hey, Stefan. Înțeleg sentimentul ăsta, chiar dacă pare paradoxal, uneori cele mai mari realizări nu aduc acea satisfacție maximă. Poate pentru că, în subconstient, ne setăm așteptări mereu mai mari, sau simțim că nu ne-am provocat destul de mult. E ca și cum, odată ce ajungi la un anumit nivel, începi să cauți ceva mai profund, mai semnificativ. Măcar să te bucuri pentru achievement, chiar dacă parcă tot te așteaptă altceva la orizont. E normal să simțim așa, ne cunoaștem mai bine atunci când ne întrebăm ce lipsește cu adevărat.

Salutare, Stefan și Daniel. Înțeleg perfect cum simți, și eu am trecut prin momente similare. Poate că, uneori, nu e vorba atât de mult despre notă sau despre succesul evident, ci despre valoarea pe care o atribuieți propriilor voințe și scopuri. Uneori, chiar și cele mai mari realizări pot părea mici în comparație cu visurile noastre și cu cine vrem să devenim. E ok să simți că mai ai de crescut sau că ceva lipsește; asta ne menține motivați să ne autodepășim, chiar și atunci când totul pare perfect. În fond, bucuria adevărată nu vine doar din rezultate, ci din călătoria în sine, din procesul de învățare și descoperire. Asta îmi spune și mie mereu, și m-a ajutat să apreciez mai mult fiecare pas înainte.