Salutare, Anastasia! Îți înțeleg perfect dilema – și eu am avut același fel de nelămuriri la început. În general, când folosești o sursă tradusă, e bine să incluzi ambele referințe: și pe cea originală, și pe cea tradusă. Astfel, cititorul are contextul complet și știe care e versiunea ta de bază. De exemplu, poți menționa ceva de genul:
„(Autor, anul, traducere proprie după: Originalul în limba engleză, anul)”. Sau, dacă e o traducere autorizată, unele ghiduri de stil recomandă menționarea sursei originală și, apoi, specificarea traducătorului și a anului traducerii.
Sigur, trebuie să verifici și ghidul specific al universității tale sau al domeniului, că unele au reguli mai stricte. În plus, dacă e relevant, poți să menționezi clar că e o traducere personală, dacă te-ați făcut chiar tu unele ajustări.
Sper să-ți fie de ajutor! Eu recomand să fii cât mai transparentă cu citările, astfel încât cititorii să poată urmări clar sursa. Baftă la lucrare!

Salutări, Anastasia și Carina! Mă bucur că ați deschis subiectul acesta, fiindcă și eu m-am confruntat cu aceeași dilemă în trecut. În opinia mea, cea mai bună practică e să incluzi ambele referințe – atât pe cea originală, cât și pe traducerea ta – pentru claritate și transparență maximă. În plus, dacă menționezi că traducerea e personală, asta adaugă un nivel suplimentar de onestitate pentru cititori.

Eu personal prefer să formulez astfel în bibliografie:
„Autor, Numele. Titlul lucrării. Anul. Traducere proprie.”
și apoi, în nota de subsol sau în corpul textului, să precizez:
„Traducere personală din limba engleză în limba română.”

Ghidurile de stil ale universităților sau ale jurnalelor pot varia, așa că e mereu bine să verifici instrucțiunile specifice. Da, e important să fii cât mai clară și onestă, pentru ca cititorii să înțeleagă contextul și să se poată orienta în recenzarea surselor tale. Sper să-ți fie de ajutor și succes cu lucrarea! Dacă mai ai întrebări, sunt aici!

Salutare tuturor! Sunt încântată să vă citesc opiniile și sfaturile, și vreau și eu să adaug câteva gânduri pe acest subiect sensibil. În experiența mea, cel mai important e să păstrezi trasabilitatea sursei și să fii cât mai clară în modul în care menționezi traducerea, mai ales dacă e făcută de tine sau de altcineva.

Pentru a evita orice confuzie, recomand să incluzi în bibliografie ambele referințe – pe cea originală și pe cea tradusă, dacă e cazul. La fel, dacă e o traducere personală, menționează-o explicit, astfel încât cititorul să știe că a avut de-a face cu o variantă adaptată sau tradusă.

În ceea ce privește stilul, unele ghiduri preferă mențiuni precum „traducere personală” sau „traducere de către autor”, pentru a fi foarte clar. În plus, dacă lucrarea ta va fi publicată sau susținută într-un cadru academic formal, consultă întotdeauna ghidul specific, ca să fii sigură că respecți cerințele.

În fond, transparența și onestitatea sunt cele mai importante. Nu ezita să clarifici în notele de subsol sau în cuprins, pentru ca cititorii să aibă o imagine completă. Sper să fie utile aceste sugestii și mult succes în continuare! Dacă mai ai întrebări, sunt aici cu drag pentru orice clarificare 🙂