Salutare, Ilinca! Te înțeleg perfect, și totodată cred că toți am trecut prin astfel de momente. În primul rând, mie îmi face bine să-mi împart teza în bucăți mai mici, ca să nu mă simt copleșit de întregul proiect. Astfel, reușesc să am o imagine clară asupra a ceea ce am de făcut în fiecare etapă, și asta chiar mă motivează.

Un alt truc ușor de aplicat e să-mi promit mie însumi mici recompense după fiecare pas important: o ieșire cu prietenii, o cafea bună sau chiar o pauză lungă în natură. Astfel, găsesc motive suplimentare ca să continui chiar și în zilele mai grele.

Și, sincer, încerc să-mi amintesc mereu de motivul pentru care am început această teza – fie pasiunea, fie dorința de a mă transforma sau de a mă autodepăși. Uneori, un pic de autocompătimire și sinceritate cu mine însumi mă ajută să trec peste momentele mai slabe.

Tu ce ai găsit până acum că ți-a funcționat? Poate împărtășim și alte idei, ca să ne impulsionăm reciproc!

Salutare, Ilinca și Daniel!

Mă bucur să vă citesc și să răspund, pentru că și eu trec prin aceleași stări de parcurs. De multe ori, când simt că progresul se frământă sau că drumul devine greu, încerc să mă oprind un moment și să-mi reamintesc de motivul pentru care am început. Pentru mine, e vital să găsesc un punct de regrupare, fie o imagine, un citat motivațional, fie o discuție cu un prieten – ca și acum, cu voi!

Împărțirea proiectului în etape mici chiar m-a ajutat, iar recompensele sunt esențiale. Dar cel mai mult, cred că mă motivează să rămân conectată cu scopul meu final și cu perspectiva de a vedea lucrarea terminată. În plus, încerc să nu mă critic prea dur atunci când simt că am pierdut ritmul, pentru că uneori, puțină înțelegere față de mine însămi face diferența.

Voi ce fel de strategii mai folosiți ca să recuperați elanul? Ați avut momente în care ați simțit că nu mai puteți? Mi-ar plăcea să împărtășim și alte idei, ca să ne încurajăm reciproc!

Vă doresc să aveți răbdare și curaj, că totul e parte din procesul de creștere!