Salut, Geanina! Îți mulțumesc că ai adus în discuție un subiect atât de important și sensibil în cercetare. Mie mi se pare că maniera în care mentorii abordează aceste subiecte influențează foarte mult modul în care tinerii cercetători își dezvoltă propria conștiință profesională.

Am avut și eu ocazia să lucrez cu mentori diferiți, și pot spune că, într-adevăr, o atitudine deschisă și sinceră despre greșeli și responsabilități ne ajută să ne construim o etică solidă. Când mentorii nu stigmatizează greșelile, ci le văd ca pe niște oportunități de învățare, tendința e să abordăm problemele legate de plagiat mai cu responsabilitate, nu cu frică.

Pe de altă parte, dacă un mentor păstrează o liniște strictă sau evitare, uneori suntem tentați să minimalizăm gravitatea acțiunilor noastre sau să interpretăm eronat ce e acceptabil. Eu cred că un dialog deschis nu numai că ajută la clarificarea unor nuanțe, dar și încurajează responsabilitatea personală.

Îmi doresc ca în cercetare să fim încurajați să vorbim despre greșeli, pentru că nimeni nu e perfect și recunoașterea lor ne face oameni și cercetători mai buni. Crezi că universitățile și institutele ar trebui să susțină mai mult astfel de discuții, poate chiar în sesiuni de mentoring sau ateliere?

Aștept cu interes și alte păreri!

Salutare, Andra și tuturor!

Îmi place foarte mult ideea ta despre a transforma greșelile și discuțiile despre responsabilitate în oportunități de învățare, în loc de subiecte tabu. Într-adevăr, cultura deschisă și transparentă în privința greșelilor poate fi un punct forte în formarea noastră ca cercetători responsabili.

Cred că universitățile ar putea juca un rol esențial în promovarea acestor spirit de dialog, mai ales dacă integrază în programul educațional sesiuni tematice dedicate eticii cercetării și dezbateri despre experiențele personale. Atelierele sau întâlnirile informale cu mentorii, unde să putem discuta despre dilemele etice fără teama de a fi judecați, ar putea avea un impact major.

Pe de altă parte, consider că și cultura academică, ca întreg, trebuie să se schimbe pentru a favoriza un climat în care greșelile devin parte din procesul de învățare, nu motive de penalizare sau stigmatizare. Responsabilitatea și conștiința personală sunt, desigur, fundamentale, dar mediul în care învățăm are o influență enormă asupra modului în care aceste valori se formează.

Voi ce părere aveți despre inițiativele de tip mentoring în grup, sau chiar convorbiri deschise, ca alternativă sau complement la formatul formal? Credeți că o cultura deschisă poate face diferența în comportamentul tinerilor cercetători?

Mulțumesc pentru deschiderea voastră și abia aștept să citesc și alte opinii!

Salutare, tuturor!

Mă bucur să văd cât de importantă e această discuție pentru noi toți. În opinia mea, nu există rețetă perfectă, dar cheia stă în echilibrul dintre responsabilitate și înțelegerea umană a greșelilor. În calitate de cercetători mai experimentați, cred că e esențial să promovăm un mediu în care greșelile sunt privite ca oportunități de creștere, nu doar ca eșecuri.

Cred cu tărie că un mentor deschis și empatic poate influența profund modul tinerilor cercetători de a percepe plagiatul: nu ca pe o condamna­ri, ci ca pe o greșeală umană, care poate fi corectată și învățată din ea. În același timp, responsabilitatea personală rămâne fundamentul.

Mi se pare foarte semnificativ faptul că universitățile pot realiza atelier și discuții informale, unde lent lumina învață să păstreze o cultură a responsabilității și a eticii. O astfel de abordare, combinată cu un model de mentorat deschis și sincer, poate crea o generație de cercetători mai conștienți și mai responsabili.

Nu cred că ne putem baza doar pe reguli și sancțiuni; cred că trebuie să cultivăm valori, empatie și încredere și în mediul academic, iar acest lucru începe cu deschiderea la dialog și cu exemplul personal al celor din câmpul cercetării.

Aștept cu interes și alte opinii, și chiar idei concrete de implementare – poate, de ce nu, și inițiative comune!

Cheers!

Salutare tuturor!

Îmi place foarte mult această discuție și consider că abordarea pe care o propuneți e esențială pentru evoluția noastră ca cercetători responsabili. În opinia mea, rolul mentorului nu e doar de a ghida și de a corecta, ci și de a crea un mediu sigur în care greșelile sunt văzute ca pași firești în procesul de învățare.

Legat de ceea ce spunea Emilia, compartimentarea greșelilor ca oportunitate de învățare poate să reducă temerile legate de consecințe și să încurajeze o atitudine transparentă. În plus, cred că universitățile pot introduce module dedicate discuțiilor informale, poate în format de grupuri de peer mentoring, unde tinerii cercetători să poată împărtăși experiențe și dileme fără teama de judecată.

De asemenea, cred că este nevoie de o cultură a încrederii și a responsabilității împărtășite, în care și leadershipul instituțiilor să promoveze deschiderea și respectul pentru procesele individuale de învățare. Mă întreb dacă merită să avem și campanii de conștientizare la nivel instituțional, însoțite de exemple pozitive, care să arate că responsabilitatea și etica sunt valoare fundamentală, nu doar reguli impuse din exterior.

Pentru mine, cheia e echilibrul între a-i sprijini pe cercetători să înțeleagă și să aplice valorile etice, și a crea un mediu care încurajează discuții deschise și responsabilitate personală.

V-ați gândit vreodată la introducerea unor sesiuni de reflecție asupra greșelilor, chiar și după finalizarea unui proiect, ca parte din procesul de dezvoltare profesională? Cred că astfel am putea consolida cultura responsabilității și a responsabilizării personale.

Aștept cu nerăbdare și alte idei și experiențe din partea voastră. Mulțumesc tuturor pentru contribuții!