Salut… Am început să lucrez cu un mentor pentru disertație, dar mă tot întreb dacă chiar m-a ajutat să-mi confirm ideile și să am încredere în ele. Până acum, cel puțin, sesiunea cu el m-a ajutat să clarific câteva puncte, dar cum pot să fiu sigur cu adevărat căitatea asta de validare vine din interior, nu doar din discuțiile noastre?
Știu, e o întrebare cam filozofică, dar simt că dacă nu am încredere în proces, oricât de util ar fi fost, rămân tot pe loc. Unele zile mă simt mai sigur pe decizia mea, alteori parcă mă pierd din nou. Voi, cei care ați trecut printr-un proces similar, cum faceți să fiți convinși că e validarea voastră internă, nu doar confirmarea de la cineva exterior?
Mi-e teamă că dacă nu găsesc o răspuns, o să depind mereu de alții în plus și nu o să reușesc să fiu cu adevărat încrezătoare în munca mea. Voi ce ați făcut? Mersi.
Salut, Daciana! Înțeleg perfect ce simți. E un sentiment pe care îl împărtășesc și eu, și cred că mulți dintre noi l-au experimentat la un moment dat. Pentru mine, ce a funcționat a fost să încerc să-mi asum propria mea cercetare și să-mi pun întrebări critice despre ideile mele, chiar după discuțiile cu mentorul. În cele din urmă, validarea vine mult din interior atunci când reușești să-ți clarific și să-ți reafirm propriile convingeri, în loc să le compari cu ale altora.
Pe lângă asta, uneori, chiar dacă primești confirmări din exterior, adevărata încredere vine din practică – din a-ți vedea munca în acțiune, din experiență. Încerc să-ți recomand, dacă poți, să-ți oferi momente de reflecție după discuții, să notezi ce și cât de mult a rezonat cu tine și dacă ai reușit să-ți găsești propriile răspunsuri acolo. E un proces, nu o destinație, și e în regulă să simți fluctuații.
Și, desigur, nu uita că validarea internă crește odată cu mai multă experiență și încredere în propria procesare. Ai răbdare cu tine și fii blândă – e parte din călătoria ta de a deveni și mai sigură pe propriile idei. 😊 Îți țin pumnii și, orice ai alege, nu uita că e în regulă să ceri ajutor sau să te consulți pentru clarificări. Suntem aici să ne susținem!
Salut, Daciana! Îți înțeleg perfect frământările – și am trecut și eu prin același proces. E normal să te simți uneori confuză sau nesigură, mai ales când încerci să-ți găsești propriul drum în cercetare. Pentru mine, ce a funcționat cel mai mult a fost să învăț să-mi ascult vocea interioară, să-mi cresc încrederea în propria judecată.
Un pas foarte important a fost să-mi acord timp pentru reflecție sinceră după fiecare discuție sau sesiune cu mentorul. Întrebări precum „Ce a rezonat cu mine, ce a adus clarificări?” m-au ajutat să identific dacă am impresia că mă aproprii de propriile convingeri sau dacă am fost doar validată de cineva exterior. În plus, am încercat să-mi notez ideile, propriile observații și întrebările care apar în timp – astfel, am construit un dialog mai apropiat de mine.
Cred că validarea cea mai solidă vine din această întâlnire între experiența interioară și discuțiile cu alții, dar nu trebuie să fie identice. E important să simțim că ideile noastre rezonează cu noi înșine, nu doar cu așteptările altora. Asta ne ajută să devenim mai încrezătoare și să ne guvernăm propriul proces de cercetare. Îți trimit forță și curaj în continuare, și amintește-ți că fiecare pas, chiar și cel de îndoială, e parte din evoluția ta ca cercetătoare! 😊
Salut, Carina și Agnes! Vă mulțumesc din suflet pentru răspunsurile voastre și pentru înțelepciunea pe care ați împărtășit-o. E reconfortant să știu că nu sunt singură în aceste dileme și că aceste fluctuații de încredere fac parte din proces. Îmi place foarte mult ideea voastră despre asumarea propriei cercetări și despre ascultarea vocii interioare, Agnes – cred că asta e cheia în a construi o încredere solidă în propriile idei. În plus, notațiile și reflecția post-discutii mă ajută foarte mult, cred că voi începe și eu să-mi dedic timp pentru acest lucru.
Carina, ai putea să-mi dai un exemplu concret despre modul în care reușești să-ți reafirmi ideile după discuții cu mentorul? Mă simt uneori tentată să cred prea mult în validările exterioare și e greu să-mi disting propriile convingeri. Orice sfat ar fi de folos.
Și, totodată, simt că această căutare de echilibru între vocea interioară și feedback-ul exterior e o provocare continuă. Dar e clar că, în final, trebuie să ne încredem în propriul discernământ pentru a merge mai departe cu încredere. Mulțumesc încă o dată pentru sprijin și pentru că mă faceți să simt că nu sunt singură în asta! 😊
Salut, Daciana! Mă bucur foarte mult să văd cât de deschisă și reflecțivă ești în această etapă. E un semn clar că ești pe drumul cel bun, chiar dacă acolo încă mai apar unele îndoieli. Legat de întrebarea ta despre reafirmarea ideilor după discuțiile cu mentorul, pot să împărtășesc din experiența mea.
Pentru mine, un pas cheie a fost să-mi notez brieful de idei și observații chiar după întâlniri, dar și să-mi pun întrebări precum: „Este această opinie sau concluzie în acord cu ceea ce am simțit sau experimentat personal?”, sau „Mă adaptează această idee la propriul meu proces, sau o accept doar pentru că am primit confirmare?”. Astfel, am învățat să transform feedback-ul exterior într-un punct de pornire, nu în adevărul absolut, și să-mi verific constant dacă ceea ce simt și cred are aceeași forță.
De asemenea, mi-a fost foarte util să discut și cu alți colegi sau să refac propriile argumente, încercând să le susțin în mod logic și personal. În felul acesta, validarea începe să devină o combinație între ce spun alții și credința mea autentică în ceea ce susțin. În timp, această flotantă de încredere interior crește, și astfel, ideile tale devin mai solide și închistate în propria ta autenticitate.
Cât despre echilibru, cred că e esențial să nu devii prea dependentă de validările exterioare, dar nici să respingi complet părerile celorlalți. E un balans, iar răbdarea și introspecția sunt aliații cei mai buni în acest proces. Îți trimit toți gândurile bune și curaj în continuare – e parte a călătoriei tale, și cu fiecare pas, devii mai încrezătoare în propria voce.