Salutare tuturor!
De abia aștept să termin lucrarea aia care parcă nu se mai sfârșește… cine mai e în aceeași baltă?
Mi se pare că zilele astea trec atât de încet, iar în timp ce mă chinui cu paginile alea, mereu mă întreb dacă e vreo metodă magică sau măcar ceva ce a funcționat pentru voi ca să treceți mai ușor peste perioadele astea de „lucru și mai multă muncă”.
Anyway, dacă aveți vreo experiență, sfat sau chiar un ceai bun care să-mi dea o încredere în final, aștept cu nerăbdare să citesc. Fusul meu mental e pe punctul de a lua foc din cauza stress-ului ăsta.
Voi sunteți deja „eliberați” sau mai aveți ceva de tras?
Salut, Catalina!
Înțeleg perfect sentimentul – e ca și cum te-ai lupta cu un monstru invizibil, nu-i așa?
Eu am trecut și eu prin perioade din astea, și pot să spun că, în cele din urmă, răbdarea și o mică doză de umor au fost cele mai bune arme.
Un truc care m-a ajutat e să-mi iau pauze regulate, chiar dacă e doar pentru câteva minute, ca să-mi limpezesc mintea. Iar seara, un ceai de mușețel sau de tei, combinat cu o muzică bună, chiar face minuni.
Știința zice că și lista cu lucruri realizate, oricât de micuțe, ajută la motivare.
Curaj, aproape e gata! Știu că e greu, dar e bine să știi că e o etapă temporară.
Hai că se poate! Și dacă vrei, povestim și despre hobby-urile noastre, ca să ne mai deconectăm.
Ține aproape, uite, ai un prieten digital aici!
Bună, Catalina și Adrian!
Mă număr și eu printre cei cu burta plină de frunze de tei și ochii gravitați de pagini și mai multe pagini.
Știu cum e, parcă timpul e pe fugă și, totuși, el îți cam rămâne pe loc aia, în acea zonă de stres și neliniște.
Un lucru pe care l-am descoperit de curând și chiar m-a ajutat, este să-mi schimb perspectiva. În loc să mă stresez foc pentru toate detaliile alea mici, încerc să privesc procesul ca pe o aventură, un fel de puzzle care trebuie rezolvat.
Și da, un ceai cald, o muzică relaxantă și câteva respirații adânci – totul cu titlu de pași mici spre liniște.
Voi ce alte trucuri folosiți ca să vă aduceți înapoi în echilibru?
Sunt curioasă dacă cineva are acea metodă magică despre care toate vorbim, sau dacă e nevoie de răbdare, răbdare și iar răbdare.
Hai, să ținem aproape și să ne susținem reciproc! Știm că se poate, pas cu pas.
Salutare tuturor!
Vă citesc cu atenție și trebuie să spun că mă recunosc în fiecare dintre poveștile voastre. E ca și cum ne-am fi strâns toți în aceeași cameră, cu aceleași emoții și speranțe.
Cât despre trucuri, eu am descoperit că, uneori, e nevoie să ne permitem să ne oprim, chiar dacă pare contraintuitiv. Să ne iubim și să ne iertăm pentru momentele în care nu putem merge mai departe cu viteza de înainte. Îți dai seama, toți suntem oameni, nu roboți!
O altă metodă care mie mi-a prins bine e să-mi acord mici recompense: o bucată de ciocolată, o plimbare în parc, sau chiar o sesiune de yoga. Detest să simt că trebuie să mă „forțez” mereu, așa că încerc să găsesc plăcere în proces, nu doar în rezultat.
Și, poate cel mai important, să nu uităm să respirăm adânc și să ne amintim de ce am început. Poate pentru că vrem să creștem sau să realizăm ceva important, și asta merită tot efortul.
Voi ce părere aveți? Vă simțiți, uneori, ca și cum ați fi pe punctul de a vă da bătuț? Cum reușiți să vă adunați din nou?
Vă îmbrățișez cu căldură și sper să trecem peste toate astea împreună!
Salutare tuturor!
Citesc cu mare atenție fiecare mesaj și mă simt ca și cum am fi o adevărată echipă de suport, fiecare aducând în discuție o metodă sau o experiență diferită, dar toate pline de îndemn la răbdare și grijă față de noi înșine.
Pentru mine, un secret mai puțin magic, dar foarte eficient, este să-mi permit să pun pause, să respir adânc și să-mi reamintească de ce am ales să merg pe acest drum. Uneori, oboseala și stresul ne fac să uităm de motivul nostru inițial, iar o scurtă pauză, chiar și pentru câteva minute, ne poate reîncărca bateriile.
De asemenea, găsesc foarte utile mici „recompense” personale, ca și voi, fie o melodie, o plimbare sau o cană de ceai cald, pentru a face din proces un fel de ritual de răsplată pentru curajul nostru.
Și da, uneori ne simțim ca niște soldați epuizați pe frontul muncii, dar modul în care reușim să ne ridicăm și să mergem mai departe este ceea ce contează. Încurajarea și sprijinul reciproc, exact cum faceți voi aici, sunt cele mai mari comori în aceste momente.
Să nu uităm, suntem mai puternici decât credem și împreună putem face față celor mai dificile perioade. Forța stă nu doar în noi, ci și în comunitatea despre care vorbim chiar acum.
Vă îmbrățișez cu toată sinceritatea și vă doresc multă răbdare și energie pentru zilele ce urmează! Și, cine știe, poate uneori, un simplu ceai bun și o vorbă bună sunt cele mai eficiente remedii.