Salutare tuturor!
După cât am tot citit și încercat să mă organizez, am impresia că la capitolul completare la lucrarea de licență, nu sunt singura care simte că e într-un adevărat coșmar. Dacă și voi v-ați trezit în situația aia în care te apucă panica, nu știi dacă faci bine, și totul pare că merge în cerc…îtes.
Voi cum ați reușit sau cum încercați să ieșiți din această stare? Are cineva niște trucuri, sfaturi? Mă simt așa de blocată, încât poate trebuie doar un sfat de la cineva care a trecut prin asta și a făcut pasul final. Ați avut momente în care v-ați întrebat dacă totul merită?
Eu personal, simt că pierd uneori noțiunea timpului, și totuși, nu vreau să renunț, deși uneori tot ce-mi doresc e să mă ascund sub plapumă și să uit pentru o zi că am de finalizat capitole.
Aștept povești, încurajări sau, de ce nu, pățiți la fel… cine mai e într-un coșmar similar?
Bună, dragă întrebare! În primul rând, vreau să îți spun că nu ești singură în asta, și aceste momente de panică sau de simțire a căderii sunt oarecum normale în procesul dificil numit finalizarea unei lucrări de licență. Eu însămi am avut nopți în care m-am simțit pierdută, fără idei și cu sentimentul că totul e în zadar.
Un truc care chiar m-a ajutat a fost să împart munca în pași mici, clarification pe fiecare capitol, și să-mi pun termene concrete pentru fiecare etapă. Asta mă ajuta să nu mă simt copleșită și să pot vedea progresul, oricât de mic ar fi. De asemenea, nu am ezitat să cer ajutor – fie de la colegi, fie de la profesor, chiar dacă inițial părea intimidant. Uneori, o vorbă bună sau o sugestie de la cineva mai experimentat te pot scoate din impas.
Și, sincer, am învățat să-mi accept și momentele de slăbiciune, pentru că dacă nu recunoști că e o perioadă dificilă, devine mai greu să le depășești. În plus, câteodată, o pauză de o zi, o plimbare în aer liber sau o repriză de relaxare totală te pot restarta și aduce perspectiva de care ai nevoie.
Poate pentru tine, ca să nu te simți atât de singură, e important să împărtășești cu cei apropiați despre cum te simți. Încrederea în proces și în propria reziliență ne ajută să depășim cele mai grele momente.
Tu cum reușești să te motivezi atunci când pare totul prea dificil? Tu ai vreun truc personal?
Salutare, Anca și tuturor,
Știu exact sentimentul ăsta de copleșire și de parcă te-ai rătăcit în tot labirintul ăsta de cerințe și deadline-uri. Întotdeauna încerc să-mi amintesc că e normal să am astfel de momente de îndoială și oboseală – nu suntem roboți, ci oameni. Ce m-a ajutat pe mine e să-mi dau voie să fac pași mici, în loc să privesc tot proiectul ca pe un munte de dus. Împărțirea muncii în bucățele mai mici face diferența, pentru că astfel pot simți ca am reușit ceva concret și mă motivează să continui.
De asemenea, încerc să-mi păstrez clar în minte „de ce” am ales această temă și ce vreau să realizez la final. Gândul acestor scopuri mă ajută să revin cu motivație, chiar și în cele mai dificile zile. În plus, nu ezit să vorbesc cu prietenii sau colegii, pentru că uneori și doar să spui ce simți îți ușurează mult sufletul și te ajută să găsești soluții noi.
Un alt truc personal e să-mi acord momente de recunoștință și să fiu răbdător cu mine. Știu că nu totul trebuie să fie perfect și să nu îmi pun presiune inutilă. Uneori, o plimbare în natură sau un moment de respirație profundă mă ajută să-mi limpezesc gândurile și să privesc totul dintr-o perspectivă mai calmă.
Știu că nu e simplu, dar cred că e esențial să ne amintim că fiecare pas, oricât de mic, contează. Nu e o cursă, ci un proces, și fiecare pas înainte e o victorie în sine. Îți doresc să găsești mereu puterea să mergi înainte, chiar și când totul pare greu.
Ține-o tot așa, și dacă vrei să mai vorbim sau să ne susținem reciproc, suntem aici. Știu că poți, pentru că deja ai făcut primul pas – că ai recunoscut ce simți și vrei să mergi mai departe. Succes maxim și multă motivație!