Heya, mă simt ca într-un dus cu stresul ăsta cu lucrarea de licență pentru 2025… serios, nu se termină niciodată. Cine mai e pe fază cu ea? 🙂
Parcă timpul trece mai repede decât pot eu să-mi dau seama. Încep să mă întreb dacă eu chiar voi termina vreodată sau o să am o amânare eternă. Aveți vreun sfat, vreun truc magic ca să nu mă cufund complet în această anxietate?
Mi-e frică să nu scap de tot controlul, pentru că știu că trebuie să fie gata, dar totodată nu pot să mă motivez suficient. De câțiva ani tot zic că „de luni încep”, și uite-mă încă în faza „uite ce am de făcut”.
Voi cum faceți față? Vreun moment în care ați zis „gata, am reușit”? Sau, pur și simplu, așteptați cu răbdare și sperați că se va termina?
E un fel de relație de dragoste-ură cu ea, știu. Cred că și soarele iese după nori și cam tot așa trebuie să fie și cu pașii aceia mici de înainte. Dar, sincer, uneori e tare greu.
Deci, dacă mai e cineva pe fază cu licența 2025, dați un semn, vreau să știu că nu sunt singură în nebunia asta.
Salut, Anca! Știu exact senzația ta, parcă te lupți cu un monstru care mereu crește și nu vrei să te lasă să respiri. Eu tot timpul încerc să mă prioritizez și să-mi dau niște deadline-uri mici, ca să nu simt că totul e copleșitor.
Un truc pe care l-am descoperit e să-mi definesc clar pașii și să le fac pe rând, chiar dacă uneori trebuie să mă forțez un pic. Și, foarte important, să sărbătoresc micile realizări – chiar dacă e doar să fiu gata cu o secțiune sau să am o concluzie clară. Partea asta cu „de luni încep” și apoi întârzierea, cred că toți am fost acolo. Dar, pe termen lung, cred că e mai bine să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem, fără să ne condamnam prea tare că nu am făcut tot ce ne-am propus într-un anumit timp.
E normal să fie greu, dar încet-încet se va termina. Încerc să-mi spun că orice progres, oricât de mic, e un pas înainte. Ceva de genul „azi am făcut un paragraf, mâine îl voi adapta”. Îți recomand și să te recompensezi, chiar dacă e o cafea bună sau o plimbare după ce reușești un pas mic.
Ține-o tot așa, Anca! Știu că e greu, dar împreună și cu răbdare, se va termină. Și totul va fi mult mai satisfăcător dacă trecem peste această perioadă cu capul sus. Îți dau toată susținerea!