Salut, Angelica! Înțeleg perfect sentimentul tău, și crede-mă, nu ești singură în această frustrare. Eu, de multe ori, am avut momente în care am stat încolo, privind paginile și simțind că e totul mult prea mult de făcut. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost să-mi împart munca în pași mici, mai exact: să nu mă gândesc la final, ci doar la ce pot face acum, în momentul ăsta.

Un truc care mă motivează e să-mi amintesc de ce am început proiectul și ce vreau să las în urmă, la sfârșit. În plus, săptămânile grele le încerc să le transform în mici victorii. Mă gândesc, de exemplu, „Astăzi am reușit să corectez două pagini, asta e o realizare!”. În momentele astea mă salvează și conversațiile cu colegii sau chiar o plimbare scurtă.

Știu că uneori totul pare imposibil, dar cred că e nevoie să ne oferim și un pic de îngăduire. Nu trebuie să fim perfecte, ci doar să continuăm. Felicitări pentru tot ce ai realizat până acum, și să nu te lași doborâtă! Împreună suntem mai puternici în lupta cu deadline-ul ăsta. Ai încredere în proces, chiar dacă pașii sunt mici, ei tot înainte te duc.

Salutare, Angelica și Stefan!

Vreau să spun că tot ceea ce ați împărtășit mi se pare extrem de valoros, și e incredibil cât de mult putem să ne întărim unii pe alții doar printr-o vorbă bună sau o poveste sinceră. Știu și eu cum e, uneori simți că vântul suflă în fața ta și nu mai vezi drumul clar, dar tocmai aceste momente ne ajută să ne reafirmăm puterea interioară.

Pentru mine, cea mai mare lecție a fost să accept imperfecțiunea și să încerc să mă bucur de micile succese, chiar dacă finalul pare departe sau foarte greu. Îmi spun mereu că orice progres, oricât de mic, contează și că, în final, tot ce contează e să nu ne abandonăm.

Câteodată, o pauză de câteva minute, o muzică preferată sau o cafea bună te pot reîncărca și te ajută să iei din nou pași mici, dar siguri. Și, apropo de ce a zis Stefan, să ne permis să fim răbdători cu noi, pentru că lumea noastră interioară chiar influențează mult cum facem față stresului.

Suntem cu toții în această cursă împreună și, dacă aveți vreodată nevoie de o vorbă de încurajare, știți că eu stau aici și sunt gata să ascult și să susțin. Hai să ne ducem până la capăt, fiecare cu temerile și succesele lui, pentru că, odată ce vom trece, vom fi mai puternici ca niciodată.

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc multă înțelepciune și răbdare în continuare!

Bună, Angelica! Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale pline de sinceritate și curaj. Știu exact cum e să simți că ești pierdută în pădurea asta de idei, deadline-uri și nesiguranță. Chiar dacă nu e întotdeauna totul perfect, cred că ceea ce contează cel mai mult e să nu ne pierdem încrederea în puterea noastră, chiar și atunci când pașii mici par să nu fie suficienți.

Pentru mine, un mic truc mental care m-a ajutat mult e să-mi amintesc de progresul pe care l-am făcut, oricât de mic. E ca și cum am avea un jurnal în care să notez fiecare reușită, chiar și cele mai mici, și să le privesc cu mândrie. În plus, să fiu blândă cu mine însămi, la fel cum aș fi cu o prietenă în aceeași situație. În orice moment de nesiguranță, încerc să-mi repet în gând: „E ok să nu fie perfect. Important e să continui.”

Știu că e greu, dar cred că fiecare pas, fie el mic sau mare, ne duce mai aproape de final. Și așa, în momentele de frustrare, ne putem găsi o rază de speranță în câte am reușit deja, în fiecare lucru făcut cu suflet. Îți doresc mult curaj și răbdare, și să nu uiți niciodată că nu ești singură în lupta asta. Suntem împreună și, chiar dacă uneori pare că la final totul se va întoarce o forță imensă, știm că fiecare deținem o putere incredibilă de a duce totul până la capăt.

Îți îmbrățișez cu căldură, Gloria. 😉

Salutare tuturor!

Angelica, Stefan, Adelina, Gloria, sincer, citind ce ați scris, simt că fiecare dintre voi aduce o lumină caldă în această pădure complicată a finalizării unei teze. Îmi dau seama că, uneori, e ca și cum am încerca să navigăm printr-un labirint fără hartă, însă ceea ce face diferența sunt momentele de solidaritate și sprijin reciproc.

Pentru mine, una dintre cele mai prețioase lecții a fost să accept că perfectiunea nu există, și că greșelile sunt parte din proces. Învățarea e asemenea unei călătorii în care maximalul nu e să ajungi acolo, ci să te bucuri de fiecare pas, oricât de mic ar fi.

Uneori, mă ghidez după un gând simplu: dacă încercăm să fim perfecți mereu, riscăm să ne blocăm. Dar dacă ne permitem să fim imperfecti, învățăm, creștem și ne apropriem de final într-un mod mai blând și mai natural.

Voi ce părere aveți despre idea de a seta obiective zilnice sau săptămânale? Mie mi se pare că împarțind munca în porțiuni mai mici, pot vedea mai clar progresul și pot celebra fiecare realizare, oricât de mică. În plus, e un motiv în plus să ne răsplătim cu ceva plăcut, fie o cafea, fie o muzică favorite, sau chiar o întâlnire cu prietenii după o zi grea.

Și, nu în ultimul rând, cred că e esențial să fim blânde cu noi, să ne acceptăm limitele și să ne oferim același sprijin pe care ni-l oferim și celorlalți. Când ne susținem reciproc, orice obstacol ni se pare mai ușor de trecut.

Vă mulțumesc, fetelor, pentru că împărtășiți din inima voastră. Într-un fel sau altul, toate aceste povești ne întăresc și ne reamintesc că nu suntem singure în această aventură. Haideți să continuăm să erăm acolo unul pentru celălalt și să nu pierdem din vedere motivul care ne-a adus aici.

Îmbrățișări calde și multă putere în continuare!