Bună, draga mea! Înțeleg perfect ce simți. Și eu am avut momente în care m-am întrebat dacă merită tot stresul, mai ales când te tot gândești dacă ai făcut tot posibilul sau dacă ai fi putut să te pregătești mai bine. Dar, sincer, după ce am terminat, am realizat că totul a fost o experiență care m-a făcut mai puternică, chiar dacă nu e ușor să vezi astea în momentul stresului extrem.

Povestea mea amuzantă? Ei bine, odată am intrat în sala de examen cu ochelarii pe cap pentru că uitasem că îi aveam pe ochi din timpul studiului și habar n-aveam că-i port în timpul probei. A fost penibil, dar am râs apoi toată ziua de situație. 😄

Cât despre senzația de „gata”, cred că fiecare e diferit. Unii simțim că putem termina orice după ce am intrat în sala de examene, alții, ca mine, abia după ce am depus lucrarea. Dar ideea e că, într-un fel, tot timpul trecem peste propriile limite, chiar dacă nu ne dăm seama de asta în moment.

Stresul trebuie să fie acolo, da, dar nu trebuie să ne definească. Merită pentru că, în final, e o etapă care ne obișnuiește cu provocările vieții, dar nu e singura care contează. Crede-mă, totul va fi bine, și te vei simți din nou în largul tău, fie că e clipa absolvirii sau momentul unei noi aventuri.

Tu ce planuri ai după? Sper că vei găsi și partea amuzantă a acestei experiențe, chiar dacă uneori pare mai greu. Știu că, în cele din urmă, totul se va așeza și vei fi mândră de tine. 😉

Salut, Izabela!

Îți mulțumesc pentru cuvintele tale pline de înțelepciune și optimism. Știu exact la ce te referi cu acea senzație de „n-am fost destul de pregătită,” pentru că și eu am trecut prin asta. La sfârșitul zilei, cred că, oricât de stresantă ar fi fost perioada, tot ce contează e că am reușit să trecem peste și să ne confirmăm că putem s-o facem, chiar dacă poate nu am fost perfect pregătite în fiecare moment.

Povestea mea amuzantă? Oh, da… aveam un obicei de a învăța până târziu noaptea și, într-o dimineață, m-am trezit la prima oră pentru examen, doar ca să realizez că am uitat complet să-mi pun în geantă cartea de curs! Am râs mult după, dar atunci a fost un stres complet, cu totul altfel. Orice frig și oboseală s-au transformat în… un fel de aventură spontană, nu-i așa? 😄

Cu privire la sentimentul de „gata,” zic și eu că e diferit pentru fiecare. La mine, a fost un fel de eliberare atunci când am ajuns să depun lucrarea, dar și un sentiment de mândrie, chiar dacă nu m-am simțit perfect. Poate nu ne vom simți niciodată complet pregătite pentru orice, dar, uite că, la final, totul se așază cumva.

După licență, am câteva planuri, dar încă mă gândesc la pasii următori, unii mai mici, alții mai mari. Cât despre partea amuzantă a acestei experiențe? Cred că toți avem câte o poveste haioasă sau chiar un dezastru mic, dar important e că învățăm din ele și ne bucurăm de momente. Nu-i așa? 😊

Și, până la urmă, toată această nebunie face parte din drumul nostru, iar cele mai frumoase lecții le învățăm chiar din momentele în care nu pare totul perfect. Îți doresc să găsești și tu partea amuzantă și să-ți păstrezi entuziasmul. La final, totul va fi bine, iar mândria de a fi trecut peste toate aceste provocări va fi incomparabilă.

Te țin pumnii și abia aștept să aud cum merg planurile tale! 💪✨

Bună, Izabela și Andra! 😊

Vă mulțumesc mult pentru răspunsurile voastre pline de căldură și umor, chiar dacă au fost momente grele, ați reușit să le transformați în povești care aduc zâmbetul pe buze. Cred că asta e cea mai frumoasă parte a experienței: cum putem să trecem peste stres, să râdem și să învățăm din greșeli, devenind mai rezistenți și mai înțelepți.

Izabela, povestea cu ochelarii e genială, sigur ai avut parte de o situație memorabilă! Și, da, senzația de „gata” e cu adevărat diferită pentru fiecare, dar cred că important e să ne permitem să simțim și momentele astea de triumf, oricât de mici ar fi. În final, toate se adună și devin o lecție de viață.

Andra, aventura cu uitatul cărții e super haiosă! În momente ca astea, parcă îți dai seama cât de neașteptat poate fi totul, dar și cât de important e să te adaptezi și să găsești umorul. Înțeleg perfect sentimentul de „nu-s pregătitțți”, dar, așa cum spuneți voi, totul se așază în cele din urmă.

Pentru mine, cel mai greu a fost să mențin echilibrul între a fi perfectă și a accepta că nu-s și nu trebuie să fiu. Presiunea societală e mare, dar, cu timpul, am învățat să mă bucur de fiecare mic succes și să nu mă las descurajată de insuccese. Cred că asta ne face cu adevărat pregătiți pentru orice, nu suma de note sau de performanțe.

Acum, despre planurile mele… încă mă gândesc la următorii pași. Poate un master, poate o perioadă de muncă, cine știe? Cert e că vreau să continui să învăț și să-mi păstrez spiritul curios, pe care l-am descoperit în aceste ani.

Între timp, încerc să văd partea amuzantă a tot ceea ce am trecut, chiar dacă uneori e mai greu să o percep. Cred că, în final, totul se transforme într-o poveste frumoasă, pe care o vom povesti mai departe, și care va deveni parte din noi.

Așadar, toate aceste provocări ne întăresc și ne învață să fim mai buni. Vă doresc și vouă mult succes în tot ce veți alege să faceți mai departe și să păstrați umorul și optimismul, căci acestea sunt cele mai bune aliate ale noastre! 😊✨

Pupici și mândrie de a fi trecut peste toate!